Connect with us

FOTBAL

SITUAȚIE INEDITĂ. Sportul Şimleu, cu două echipe în campionatul de juniori A1 din Liga a IV-a!

În Liga a IV-a de juniori, Sportul Şimleu joacă pentru AS Juniorii Ip, dar şi pentru Venus Giurtelec. Juniorii mai mari antrenaţi de Romeo Oltean evoluează pentru echipa din Ip şi au un parcurs perfect, în timp ce pentru Venus Giurtelec evoluează juniorii C antrenaţi de Bogdan Pop. “Totul este regulamentar”, spune Ioan Gurzău

Situaţie inedită în campionatul de juniori A1 din Liga a IV-a Sălaj, unde se regăseşte Sportul Şimleu, cu două echipe de juniori. Sub propria denumire, gruparea de sub Măgură joacă pentru AS Juniorii Ip şi pentru Venus Giurtelec.

Juniorii mai mari pregătiţi de Romeo Oltean evoluează pentru gruparea din Ip, în timp ce juniorii C antrenaţi de Bogdan Pop joacă pentru Venus Giurtelec. Cele două nou-promovate s-au confruntat cu o criză de juniori şi prezenţa în Liga a IV-a la seniori nu ar fi fost posibilă fără o astfel de asociere, de pe urma căreia toate cluburile au de câştigat.

“A fost o decizie luată în Biroul Executiv al AJF Sălaj şi totul este regulamentar. Cei de la Ip şi Giurtelec nu s-ar fi putut înscrie în Liga a IV-a, fiindcă nu aveau juniori şi atunci s-a pus în discuţie această variantă. Nu ne-am putut permite să ne înscriem în campionatul de juniori republicani şi atunci cei de la AJF Sălaj erau oarecum obligaţi să ne primească în campionatul de juniori A1”, susţine Ioan Gurzău.

Sportul Şimleu I este echipa care joacă pentru AS Juniorii Ip şi are în lot juniori care au cochetat inclusiv cu echipa din Liga a III-a, unii dintre ei făcându-şi deja debutul în eşalonul superior.

Juniorii A1 de la Şimleu au câştigat toate meciurile şi se află pe primul loc, în timp ce juniorii C care evoluează sub denumirea de Sportul Şimleu II au pierdut trei meciuri la rând, dar au “spart gheaţa” în etapa a IV-a, când au câştigat cu Rapid Zimbor.

“Important ca aceşti copii să joace fiindcă vin după o perioadă lungă de pauză. Am găsit această variantă şi fiecare are de câştigat. Noi avem o colaborare cu cei de la Ip, fiindcă acolo joacă juniorii C şi D, dar mai face antrenamente şi echipa de seniori. Atât de la Ip, cât şi de la Giurtelec am legitimat câţiva juniori”, ne-a declarat Ioan Gurzău.

Interesant de remarcat că în etapa a V-a de la juniori A1, va avea loc un duel în familie, între Sportul Şimleu I şi Sportul Şimleu II, care se va desfăşura la Ip.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL