Connect with us

Administraţie

FOTO – Condiţii moderne pentru copiii din Someş-Odorhei la grădiniţa din centrul comunal

În noul an şcolar, preşcolarii din Someş-Odorhei au trecut pragul unei grădiniţe noi şi moderne, care a fost pusă la punct de Primărie în urma unui proiect pe fonduri guvernamentale. Întrega clădire are un alt aspect şi este dotată la standarde europene. Autorităţile locale au construit şi o creşă care se va finaliza în perioada următoare

Pentru adminsitraţia locală din Someş-Odorhei, copiii sunt o prioritate. Drept dovadă proiectele de investiţii care s-au derulat în ultima perioadă, prin care administraţia locală condusă de primarul Ioan Şandor a modernizat grădiniţa, dar şi creşa din centrul comunal!

Lucrările la grădiniţa din Someş-Odorhei s-au terminat chiar în această toamnă, astfel de săptămâna trecută, preşcolarii au trecut pragul unei clădiri modernizate de la A la Z.

La grădiniţă au fost realizate ample lucrări ce au constat în schimbarea acoperişului, a geamurilor şi a tencuielii la pereţi. S-au făcut lucrări la izolaţia clădirii, iar instalaţiile termice şi cele sanitare au fost înlocuite.

După ce a fost reabilitată şi modernizată, grădiniţa a fost dotată cu tot ce este necesar pentru desfăşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii.

Grădiniţa are trei grupe şi pentru anul şcolar 2021 – 2022 sunt înscrişi 45 de copii. Au la dispoziţie trei săli moderne, una fiind pusă la dispoziţie pentru festivităţi, activităţi sportive şi de joacă.

“A fost renovată integral toată clădirea, iar băile sunt adaptate nevoilor copiilor preşcolari. Avem mobilier nou şi ne propunem şi alte dotări pentru grădiniţă”, spune Ioan Şandor, care a anunţat că din primăvară va construi şi spaţii de joacă în curte, care vor fi dotate cu elemente moderne.

 Valoarea proiectului de reabilitare şi modernizare a grădiniţei, finanţat de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice se ridică la aproximativ 670.000 de lei, dar şi Primăria are o cofinanţare importantă.

În această perioadă, Primăria comunei Someş-Odorhei a demarat un proiect şi pentru construirea unei creşe în centrul comunal. Lucrările sunt ca şi finalizate, dar deocamdată creşa nu poate fi dată în folosinţă până ce va trece în subordinea Ministerului Educaţiei.

“Mai avem de montat pătuţurile şi se mai lucrează la instalaţiile electrice, dar sunt lucrări care se vor termina în câteva săptămâni. Sper ca de anul viitor să poată funcţiona şi creşa şi să fie în subordinea Ministerului Educaţiei. Pentru primărie este greu să suporte astfel de cheltuieli şi nu avem buget pentru aşa ceva, dar am speranţe că lucrurile se vor rezolva. Condiţiile sunt foarte bune şi ar fi păcat să nu le folosim la maxim”, ne-a declarat Ioan Şandor.

Creşa a fost construită printr-un proiect finanţat de Ministerul Dezvoltării, prin PNDL II.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Administraţie