Connect with us

FOTBAL

FOTO. Răzvan Sabou marchează şi în viaţa personală. Fotbalistul s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Camelia

Campion judeţean cu Dumbrava Gîlgău, Unirea Mirşid şi Rapid Jibou, fotbalistul originar din Jac are în palmares şi un titlu în Liga a V-a cu AS Creaca Jac. La finele săptămânii trecute, Răzvan a făcut un pas important şi în viaţa personală, unindu-şi destinele cu Camelia – tânăra alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste de mai mulţi ani


Răzvan Sabou este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din fotbalul mic din Sălaj. “Giuvaerul” din Jac are trei titluri de campion judeţean, obţinute cu trei echipe diferite şi a câştigat şi Seria Est din Liga a V-a, alături de echipa din comuna natală, AS Creaca Jac.

În Liga a IV-a a triumfat alături de Dumbrava Gîlgău, Unirea Mirşid şi Rapid Jibou. A început fotbalul la CS Viitorul Zalău, pe urmă evoluând la cele patru echipe enunţate mai sus, nu înainte de a debuta la seniori la Largiana Românaşi.

Fără doar şi poate este unul dintre cei mai talentaţi fotbalişti care au evoluat în fotbalul judeţean în ultimii ani, fiind şi golgheter în Liga V-a. Este un marcator înnăscut, dar totodată şi un pasator excelent.

Începând din acest sezon, Răzvan Sabou evoluează la Inter Cizer, formaţie pentru care a debutat cu un hattrick, fiind decisiv în victoria obţinută de echipa sa în faţa celor de la Voinţa Derşida.

Dacă pe plan fotbalistic totul merge bine, la finele săptămânii trecute, fotbalistul a făcut pasul cel mare şi s-a căsătorit cu frumoasa Camelia Crişan, o tânără învăţătoare care i-a cucerit inima cu câţiva ani buni în urmă.

Camelia este învăţătoare la şcoala din Jac, după ce înainte a predat la şcoala din Cizer, localitate de unde este originară. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar weekend-ul recent încheiat şi-au unit destinele.

Cununia civilă a avut loc la Primăria comunei Cizer, urmată de cununia religioasă, la biserica din aceeaşi localitate.

Petrecerea a avut loc la sala de evenimente Colţ de Rai, din apropierea municipiului Zalău, acolo unde le-au fost alături persoanele dragi, începând cu părinţii şi naşii Sorin şi Delia Taloş şi Adrian şi Loredana Piscoi.

Alături de Răzvan şi Camelia, în cea mai importantă zi din viaţa lor, au fost prezente şi nume cunoscute din fotbalul sălăjean, precum Gabriel Ţiriac, Flaviu Bărnuţiu (ambii de la Rapid Jibou) sau Andrei Bene.

Au fost prezenţi şi conducătorul echipei AS Creaca Jac – Samir Sabou, alături de foştii colegi ai mirelui, Marius Taloş, Adrian Sabou, George Marian sau Sergiu Brie.

De la Inter Cizer au fost prezenţi, naşul Adrian Piscoi, dar şi Răzvan Criste (căpitanul echipei) şi Ioan Criste (conducătorul echipei).

Răzvan Sabou evoluează cu succes şi în Campionatul de Minifotbal Onix Sălaj, colegii de la G 4, fiindu-i alături în acest eveniment deosebit din viaţa lui. Paul Pasconi, Sergiu Boloş şi Vlad Mureşan au fost prezenţi, alături de alţi colegi de la muncă şi toate persoanele dragi celor doi tineri căsătoriţi. Atmosfera a fost întreţinută de Andra Nedişan şi formaţia, toată lumea simţindu-se bine.

“A fost un pas important şi mă simt mai împlinit acum. Nu vom reuşi să plecăm în luna de miere acum după nuntă, dar poate vom reuşi o escapadă de weekend, iar în luna de miere probabil vom pleca vara viitoare”, ne-a declarat Răzvan Sabou.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului Sportul Sălăjean, 22 septembrie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL