Connect with us

Social

Poliţia din Jibou vrea să combată “pirateria” – 4 şoferi amendaţi pentru că făceau TAXI ilegal

În doar o singură zi, oamenii legii au identificat 4 autovehicule, care efectuau transport de persoane în regim TAXI, fără a avea autorizările prevăzute de lege. Şoferii au fost sancţionaţi, iar maşinile au fost indisponibilizate, iar certificatele de înmatriculare și plăcuțele au fost retrase

Joi, 16 septembrie, în intervalul orar 06:00 – 10:00, polițiștii din Jibou și cei ai Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au acționat pentru prevenirea și combaterea pirateriei în domeniul transportului de persoane.

Scopul acțiunii a fost și acela de a combate principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

Efectivele de polițiști au acționat în aria de competență a Poliției Orașului Jibou și a secțiilor arondate.

Polițiștii au identificat în trafic 4 autovehicule, care efectuau transport de persoane în regim TAXI, fără a avea autorizările prevăzute de lege.

Șoferii au fost sancționați contravențional, în conformitate cu Legii nr.38/2003 privind transportul în regim taxi și în regim închiriere, iar autovehiculele au fost indisponibilizate, fiindu-le retrase, atât certificatele de înmatriculare cât și plăcuțele.

De asemenea, polițiștii au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, din care 15 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Tot pentru încălcări ale O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și și au retras 2 certificate de înmatriculare.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social