Connect with us

FOTBAL

Bodis Norbert s-a întors în Ungaria. Sălăjeanul joacă la o echipă de Liga a III-a

După un sezon petrecut la Sportul Şimleu, fotbalistul zălăuan a decis să revină în Ungaria şi a semnat cu Hajdúszoboszló SE, o echipă tot de Liga a III-a. “Aici sunt obiective îndrăzneţe. Avem o echipă bună şi ambiţioasă”, spune fotbalistul

În sezonul trecut, Bodis Norbert a fost jucător de bază la Sportul Şimleu, dar după terminarea campionatului şi-a exprimat dorinţa de a reveni în Ungaria. Fotbalistul zălăuan a ales să joace din nou în ţara în care a avut rezultate notabile în anii trecuţi, când a jucat în Liga a II-a, chiar şi în prima ligă cu Balmazujvaros.

De data aceasta, Bodis Norbert a ales să se transfere la Hajdúszoboszló SE, o echipă ce activează în Seria Est a Ligii a III-a şi se luptă la locurile fruntaşe.

“Mi-am dorit să mă întorc în Ungaria pentru că urmează să mă căsătoresc şi ne dorim să ne stabilim aici. Am ales să joc la Hajdúszoboszló, unde sunt obiective îndrăzneţe şi văd că este o echipă bună şi ambiţioasă, cu un antrenor bun, cu care putem face performanţă. Sunt multe meciuri în acest sezon, sper să îmi pot ajuta echipa, iar la final să ne putem atinge obiectivul”, ne-a declarat Bodis Norbert.

Şapte etape au trecut din campionatul Ligii a III-a din Ungaria, iar Hajdúszoboszló SE este neînvinsă în Seria Est. În toate cele şapte meciuri, Bodis Norbert a fost pe teren şi a contribuit la rezultatele pozitive obţinute de echipa sa.

“În Ungaria sunt trei serii la Liga a III-a şi prima clasată din fiecare serie promovează. Sunt 20 de echipe într-o serie şi este un campionat lung. Nivelul este asemănător cu cel din România”, spune Bodis Norbert. În lotul celor de la Hajdúszoboszló SE se află şi doi jucători români, Sergiu Moga şi Marius Constantinescu.

Bodis Norbert a început fotbalul la Viitorul Zalău, dar de la 15 ani a plecat în Ungaria, la Academia Nyíregyháza.

La seniori a jucat pentru  Balmazujvaros, Szeged, Sopron, dar şi în ligile inferioare din Austria.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL