Connect with us

Actualitate

Poliţiştii sălăjeni anunţă intensificarea acţiunilor în scopul limitării pandemiei de COVID-19

Având în vedere creșterea incidenței cazurilor de COVID19, în județul Sălaj, în perioada următoare, polițiștii din toate subunitățile desfășoară activități de informare a cetățenilor cu privire la obligațiile pe care le au.

Scopul acțiunilor nu este de a aplica sancțiuni, ci de a proteja populația și de a limita răspândirea virusului Sars-Cov-2.

În cele 3 unităţi administrativ-teritoriale din județ, unde rata de infectare este de peste 3/1000 de locuitori, polițiștii desfășoară acțiuni punctuale și verifică modul de respectare a noilor restricții impuse, în special în ceea ce privește organizarea unor evenimente private.

Totodată, în localitățile cu incidență de peste 4/1000 de locuitori, sunt desfășurate controale și pe timp de noapte, fiind instituite restricții de circulație.

Respectarea regulilor de distanțare socială și portul corespunzător al măștii de protecție sunt avute, în continuare, în vedere în cadrul tuturor acțiunilor desfășurate în această perioadă.

Reamintim faptul că, în funcție de incidența cazurilor, intră în vigoare noi restricții.

Portul măștii de protecție rămâne obligatoriu în spațiile închise, mijloace de transport în comun și spațiile aglomerate.

Acolo unde incidența depășește 3/1000 de locuitori este interzisă organizarea unor evenimente private, precum nunți sau botezuri.

La incidență mai mare de 4/1000 de locuitori intră în vigoare restricțiile de circulație pe timp de noapte.

Polițiștii vă recomandă

Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.

Feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe/obiecte comune, de către un număr mare de copii.

Limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea fețelor cu mâinile.

Se recomandă, inclusiv în privința persoanelor împreună cu care locuiți, să NU intrați în contact direct decât după igienizarea mâinilor atunci când reveniți la domiciliu.

Evitați atingerea suprafețelor, care, în mod frecvent, sunt atinse și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces. 

În cazul în care sunteți, totuși, nevoiți să atingeți aceste suprafețe, protejați-vă folosind șervețele de unică folosință.

Păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți. În cazul în care vă aflați în transportul în comun încercați să NU stați față în față cu alte persoane.

Asigurați-vă, după folosirea transportului în comun, că v-ați igienizat mâinile înainte de a vă atinge fața, nasul sau gura.

Folosiți, pe cât posibil, rute sau modalități alternative de transport, pentru a evita zonele aglomerate. În cazul în care programul vă permite, folosiți intervalele orare cu nivel scăzut de trafic de persoane.

În zonele urbane, pentru distanțe mici, se recomandă folosirea modalităților alternative de deplasare, fie cu bicicleta/trotineta electrică, fie mersul pe jos.

Aveți grijă de dumneavoastră! Protejați-vă!

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate