Connect with us

DIVIZIA A1

Vicecampioana României mai face un transfer. SCM Zalău aduce un jucător român

Chiar dacă a început pregătirile, SCM Zalău mai apelează la o achiziţie şi va transfera un voleibalist pe postul de fals. Vicecampioana urmează să aducă un  jucător tânăr din România, voleibalistul urmând să ajungă la Zalău în zilele următoare

O serie de achiziţii a reuşit SCM Zalău pentru sezonul următor, iar vicecampioana României a apelat la şapte jucători. Sub Meseş au venit Rareş Bălean, Bruno  Ruivo,  Volodymyr Kovalchuk, Aleksandar Minić, Tudor Balu, Cristian Palacios şi Stojan Iliev, însă campania de achiziţii încă nu s-a terminat. SCM Zalău mai are nevoie de un fals şi chiar dacă deja a început pregătirile de câteva săptămâni, la echipă va mai veni un voleibalist.

Conducerea se află în tratative cu un jucător român, care va  ajunge la Zalău în zilele următoare şi va intra în programul echipei.

“Mai avem nevoie de un fals şi urmează să mai transferăm un jucător tânăr, din România ca să fie lotul complet. Ne-am înţeles cu jucătorul şi mai rămâne doar să semnăm contractul. Îl aveam doar pe Aleksandar Minić pe acest post”, spune managerul Adrian Feher.

În noul sezon, vicecampioana va avea un lot format din 14 jucători. Din stagiunea trecută au rămas Vlad Cuciureanu, Andrei Mihalescu, Mihail Mărginean, Liviu Râpeanu, Mihai Coasă şi Cristian Porumb.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1