Connect with us

FOTBAL

Marius Paşca: “Cel mai prost meci al sezonului!?”

Deşi echipa sa a câştigat meciul cu Gloria II Bistriţa şi a urcat pe locul secund al clasamentului, tehnicianul lui FC Zalău crede că elevii săi au avut cea mai slabă evoluţie din acest campionat, din care s-au scurs deja cinci etape.

Iată că tehnicianul lui FC Zalău a ajuns să fie nemulţumit şi la victorie, el acuzând prestaţia modestă a elevilor săi din partida cu Gloria II!? “A fost cel mai prost meci al sezonului pentru noi, dar importantă e victoria. M-a dezamăgit prestaţia băieţilor, singurul lucru pozitiv fiind acela că ne-am dorit mult să câştigăm şi am depus mari eforturi în acest sens”, ne-a mărturisit Paşca.

Cinci jucători de la prima echipă

Deşi ocupa un loc în zona inferioară a clasamentului, adversara de vinerea trecută a zălăuanilor a dat o bună replică la poalele Meseşului. Aceasta, şi datorită faptului că Gloria II a beneficiat de serviciile a nu mai puţin de cinci jucători de la prima echipă, este vorba despre portarul Turcaş, Daniel Rogozan şi “stranierii” De Pina, Vagner şi Meyreles. Veteranul Turcaş a trecut şi pe la campioana CFR Cluj, unde a fost coleg cu Vasile Jula. De altfel, la finele partidei, cei doi s-au îmbrăţişat şi au schimbat câteva impresii.

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in FOTBAL