Connect with us

Şah

Şahiştii din Şimleu Silvaniei, patru locuri 1 la Festivalul Internaţional de Şah de la Satu Mare

Daniel Andor, Pop Konrad, Antonio Bonţe şi Diana Andor au ocupat locul 1 la competiţia desfăşurată în Satu Mare


Şahul este un sport foarte iubit la Şimleu Silvaniei, iar elevii şcolilor din urbea de sub Măgura practică acest sport cu mare interes şi chiar reuşesc rezultate deosebite la diverse competiţii la care participă. La finele săptămânii trecute, şimleuanii au reuşit să impresioneze la Festivalul Internaţional de Şah de la Satu Mare.

Nu mai puţin de patru locuri 1 şi două locuri 2 au obţinut şimleuanii la turneul desfăşurat în judeţul vecin. Astfel, au obţinut locul 1: Daniel Ionuţ Andor (U 10), Pop Konrad (U 12), Antonio Ioan Bonţe (U 14) şi Diana Ioana Andor (F 12).

Pe locul 2 s-au clasat Andrei Brisc (U 12) şi Kutasi Blanka (F 12). Din lotul şimleuanilor a făcut parte şi Vladis Ionuţ Pop, cel care a avut o prestaţie bună, însă, nu a reuşit o clasare pe podium.

Să menţionăm faptul că tinerii şahişti se pregătesc la Şimleu Silvaniei sub îndrumarea instructorului Vasile Ivan.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Şah