Connect with us

Şah

Darius Anton şi Tudor Jacodi, copiii zălăuani care se remarcă în “sportul minţii”

Cei doi copii au reuşit să obţină locul 1, respectiv locul 2 la Festivalul Internaţional de Şah de la Satu Mare la categoriile lor de vârstă, U 6, respectiv U 10


Iată că pe lângă sporturile tradiţionale deja din judeţ, copiii sălăjeni îşi doresc să practice şi altfel de sporturi, cum ar fi şahul, cunoscut şi ca “sportul minţii”.

Deşi în judeţ nu există un club de şah sau o secţie în cadrul unui club, copiii au rezultate bune şi poate în viitorul apropiat să ia în considerare şi înfiinţarea unei astfel de secţii.

Darius Anton şi Tudor Jacodi sunt doi copii foarte talentaţi şi ambiţioşi şi care promit să facă performanţă în acest sport. Cei doi au un început promiţător, reuşind să se claseze pe locul 1 (U 6), respectiv locul 2 (U 10) la Festivalul Internaţional de Şah de la Satu Mare, o competiţie destinată atât sportivilor legitimaţi, cât şi celor nelegitimaţi.

Cine sunt cei doi puşti?

Tudor Jacodi este un copil în vârstă de 9 ani, a cărei pasiune pentru şah a fost stârnită în urma unei partide disputate împotriva verişoarei lui, cea care l-a şi învăţat pe Tudor regulile de joc.

De atunci şi până în prezent, Tudor a început să facă câteva ore de şah în Zalău, însă, din cauza pandemiei nu a mai putut fi prezent fizic, astfel că a început să se pregătească în mediul online, la o Academie de Şah din Bucureşti.

Începând din acest an, Tudor a participat la câte un concurs online în fiecare lună, iar de fiecare dată s-a clasat pe primele locuri, demonstrând potenţialul său imens.

Luna trecută a urmat şi primul concurs fizic, la Cluj-Napoca, Festivalul Internaţional de Şah Lions, acolo unde Tudor a obţinut locul 1. După turneul de la Cluj-Napoca, pentru puştiul zălăuan a urmat performanţa obţinută la Satu Mare.

Pentru Tudor Jacodi urmează şi alte concursuri şi este foarte posibil ca puştiul să se afle la startul unui turneu ce va avea loc la finalul acestei săptămâni, la Salina Turda. Darius este un copil în vârstă de 5 ani care a devenit pasionat de şah în urma vizionării unor desene animate.

Este un mic geniu pentru vârsta sa şi chiar a impresionat pe toată lumea la Satu Mare, mai ales că se afla la prima sa competiţie oficială.Mai mult de atât, Darius a fost foarte “darnic” cu adversarii săi şi îi sfătuia în privinţa anumitor mutări. Tânărul campion va trece în clasa 0 la Şcoala Mihai Eminescu din Zalău şi este fratele mai mic al campionului din kickboxing, David Anton.

Cei doi şahişti zălăuani se antrenează cu instructorul Mircea Bodea.


“Pasiunea lui Tudor a venit de la verişoara lui care a venit la noi şi a văzut că aveam un joc de şah. L-a întrebat dacă vrea să joacecă îl învaţă ea, el nu ştia nimic. De atunci, a devenit pasionat şi a început să joace şi cu mine şi cu mama lui, dar nici noi nu suntem foarte străluciţi, doar regulile de bază. Ne-a zis pe urmă că vrea să înveţe cu adevărat şah. Tudor este nelegitimat, având în vedere că în Zalău nu există un club de şah, dar poate că în viitorul apropiat se va înfiinţa şi un astfel de club unde copiii să poată practica acest sport”.

Lucian Jacodi, tatăl lui Tudor


“Am încercat să-l îndrum spre sportul pe care îl practic eu, dar nu este pasionat. S-a uitat la ceva desene animate unde personajele jucau şah şi a dorit şi el o tablă de şah. După ce a primit una, a devenit foarte pasionat şi juca foarte mult timp, tocmai de aceea a început şi ore cu un instructor. La Satu Mare a fost primul lui concurs şi mă bucur că a reuşit să câştige, mai ales că a fost cel mai mic de la categoria lui”.

David Anton, fratele lui Darius


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in Şah