Connect with us

Actualitate

Comuna Valcău de Jos are stemă nouă!

Stema a fost aprobată printr-o Hotărâre de Guvern


Comuna Valcău de Jos are o stemă nouă ce a fost aprobată recent printr-o Hotărâre de Guvern.

Noua stemă a comunei conduse de primarul ing. Ioan Roşan se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, scartelat.

În primul cartier, în câmp albastrul, se află un turn de cetate crenelat de argint cu intrare şi două ferestre negre, asuprit de o cruce de aur.

În al doilea cartier, în câmp roşu, se află 6 prune de aur cu doiţa şi frunza dispuse 3:2:1:

În al treilea cartier, în câmp roşu, se află o crenguţă de stejar de aur cu două ghinde şi trei frunze.

În al patrulea cartier, în câmp albastru, se află un brâu undat de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Turnul de cetate face referire la Cetatea Valcăului din satul Subcetate, o construcţie din secolul al XIII-lea, monument istoric.

Crucea simbolizează credinţa creştină a localnicilor, în timp ce prunele semnifică activitatea specifică zonei, pomicultura, iar numărul prunelor indică numărul satelor componente ale comunei.

Crenguţa de stejar reprezintă bogăţia silvică a zonei.

Brâul undat reprezintă hidrografic localităţii, râul Barcău. Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate