Connect with us

TENIS

Continuă să impresioneze. Patrik Bolduţ, finalist şi la simplu şi la dublu la un Circuit Naţional

Elevul lui Sergiu Carp face senzaţie şi în Bucureşti, acolo unde a ajuns în finală atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu


Patrik Bolduţ continuă să facă senzaţie. Puştiul pregătit de Sergiu Carp nici nu mai are nevoie de prezentare, cele 20 de turnee câştigate până la vârsta de 11 ani şi jumătate fiind oglinda potenţialului imens pe care tânărul tenisman îl are.

În aceste zile, Patrik se află la Bucureşti, acolo unde participă la Circuitul National FRT – Memorialul Mihai Tudor. Powered by Decathlon. Datorită poziţiei bune din clasamentul FRT, Patrik a intrat direct pe tabloul principal al competiţiei, fiind favoritul numărul 3.

Însă, fiind un Circuit Naţional, sălăjeanul a intrat încă din primul tur, chiar dacă avea statut de favorit. N-a fost o problemă pentru puştiul minune al tenisului sălăjean, deoarece Patrik a trecut în două seturi de Karl Feig.

A urmat încă un meci câştigat lejer de Patrik, scor 6 – 1, 6 – 4 în faţa lui Darius Crăciun, iar Patrik era în sferturile de finală.

În această fază, sălăjeanul a dat peste Tudor Preda (favorit numărul 8), dar, similar cu primele două meciuri, elevul lui Sergiu Carp a câştigat partida în două seturi.

În semifinale, Bolduţ s-a înfruntat în această dimineaţă cu Darius Dorin (LPS Mircea Eliade Bucureşti), favoritul numărul 2 al competiţiei. A fost un meci mult mai echilibrat, iar după ce Patrik a câştigat primul set (6 – 3), Darius a câştigat setul 2 (6 – 4). În super tiebreak, elevul lui Sergiu Carp a câştigat cu 10 – 5 şi s-a calificat în premieră în FINALA unui Circuit Naţional.

Mai mult, Patrik Bolduţ a ajuns până în finala competiţiei şi în proba de dublu, acolo unde face un cuplu excelent cu David Cercel (CSM Bucureşti). Cei doi au reuşit să câştige în două seturi toate meciurile disputate în drumul spre marea finală.

În ultimul act, cuplul Bolduţ – Cercel se va duela în această după-amiază cu perechea Dorin Darius – Karlo Piticaru (favoriţi numărul 1).

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS