Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău, victorioasă în amicalul de la Satu Mare

Într-un meci disputat pe Stadionul “Olimpia” din judeţul vecin, echipa pregătită de George Zima a reuşit să se impună, scor 1 – 0


După “duşul rece” cu “U” Cluj, SCM Zalău a resimţit gustul victoriei în amicalul disputat în această dimineaţă, la Satu Mare. CSM Satu Mare şi SCM Zalău şi-au dat întâlnire pe Stadionul “Olimpia” din Satu Mare.

Cele două echipe au fost colege de Serie în sezonul trecut al Ligii a III-a, sezon în care au remizat la Satu Mare (3 – 3), iar zălăuanii au câştigat jocul de pe teren propriu (2 – 1).

Şi de această dată, SCM Zalău a fost echipa bună, reuşind să se impună în amicalul de azi dimineaţă, scor 1 – 0.

Jocul a fost unul la discreţia zălăuanilor, în ciuda scorului de pe tabelă.

Era minutul 44, când băieţii lui George Zima au beneficiat de o fază fixă de la aproximativ 30 de metri lateral stânga.

Raul Stanciu a centrat perfect, iar Mihai Onicaş a deviat cu capul, mingea fiind reluată în plasă de fundaşul Dan Berci, care a înscris din alunecare.

În partea secundă, ambele echipe au mai avut şansa de a mai înscrie, dar până la final, tabela a rămas nemodificată.

Pentru SCM Zalău a fost ultimul test înainte de plecarea în cantonamentul de la Vatra Dornei.

“O prestaţie pozitivă a echipei, care s-a exprimat bine pe faza de construcţie şi sunt mulţumit de ce am arătat pentru perioada de pregătire în care ne aflăm. Încă suntem în periodizarea fazei incipiente de construcţie şi acest lucru s-a văzut că nu am reuşit să fructificăm cu gol numeroasele acţiuni pe care le-am avut. Vom continua să muncim şi cu siguranţă ne vom pune la punct cu toate momentele din joc”, ne-a declarat la finalul meciului antrenorul George Zima.


CSM Satu Mare – SCM Zalău 0 – 1 (0 – 1)

A marcat: Dan Berci (’44)

SCM Zalău: Bogdan Miron (Andrei Pop – Tudor Mare) – Lorant Kis (Andrei Şumlea), Mihai Onicaş, Dan Berci (Iustin Ardelean), Alexandru Sorian (Vadim Calugher), Raul Ziman (Alex Mare), Raul Stanciu (Dănuţ Cozma), Ionuţ Ilieş (Alex Nagy), Mihai Forna (Alex Jula), Sergiu Pop şi Sergiu Jurj (Sergiu Negruţ). Antrenor: George Zima

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL