Connect with us

TENIS

Eric Verdeş câştigă primul turneu ITF din carieră!

Tânărul tenismen sălăjean a reuşit să cucerească turneul ITF U 18 Timişoara, având un parcurs de excepţie în care a eliminat favoriţi ai competiţiei


Îl vom vedea cât de curând pe Eric Verdeş în clasamentul ATP? Posibil. Cert este faptul că tânărul tenismen se află pe drumul cel bun, având o ascensiune vizibilă în carieră, iar faptul că de pregătirea sa se ocupă Adrian Szabo sau Patrick Ciorcilă, nu poate decât să reprezinte un mare plus.

Transferat de la CSM Zalău la Winners Tennis Club, Eric Verdeş le răsplăteşte încrederea antrenorilor săi, iar la finele săptămânii trecute a reuşit să câştige primul său turneu ITF.

A fost aproape de această performanţă în urmâ cu câteva săptămâni, când s-a oprit în semifinalele unui turneu ITF la Bistriţa. Acum, participant la ITF U 18 Timişoara, Eric Verdeş nici nu s-a gândit să-i mai “scape” trofeul.

Nu s-a aflat printre favoriţii competiţiei şi încă din prima rundă a dat peste favoritul numărul 5, sârbul Krstic Velijko. Chiar şi aşa, Verdeş a câştigat primul set şi deşi l-a pierdut pe al doilea în tiebreak, setul trei i-a revenit sălăjeanului care s-a calificat mai departe.

În runda a doua, în calea tenisemnului de la Winners Tennis Club a ieşit muntenegreanul Matija Samardzic, sportiv pe care Eric l-a învins în două seturi, 7 – 6 (3), 6 – 1.

În faza sferturilor de finală, sălăjeanul l-a întâlnit pe Victor Palcău, sportiv de care a dispus în două seturi. În semifinale, Eric Verdeş s-a duelat cu chinezul Ye Hongyu.

Cei doi s-au mai întâlnit la un turneu ITF din Antalya, Turcia, atunci când chinezul îl elimina pe sălăjeanul nostru în prima rundă. Acel eşec a fost o lecţie pentru Eric, lecţie pe care a învăţat-o destul de bine, dovadă fiind victoria obţinută în faţa chinezului la turneul de la Timişoara.

În ultimul act, Eric Verdeş avea să dea peste cel care i-a răpit şansa de a juca finala la turneul ITF de la Bistriţa.

Este vorba despre Vlad Cristian Breazu. Dar, ca şi în cazul chinezului Ye Hongyu, Verdeş a învăţat din acel eşec, reuşind să câştige finala împotriva lui Vlad Cristian Breazu, după ce adversarul său a condus cu 1 – 0 la seturi, scor 3 – 6, 6 – 1, 6 – 3.

Pentru mine este o mare reuşită, mai ales că este primul turneu ITF câştigat. Am jucat foarte bine în fiecare meci, am stat foarte bine şi din punct de vedere mental şi cel mai important este că progresez. Acum, mă întorc la antrenamente cu mai multă încredere şi pregătit să muncesc şi mai mult.

                                Eric Verdeş   

“Cel mai important este că progresez”

Eric Verdeş a împlinit 17 ani şi are tot viitorul în faţă, însă, tânărul tenisman vrea să ia totul pas cu pas.

Pentru moment, se bucură de primul turneu ITF câştigat, dar bucuria va fi de scurtă durată, pentru că pe Eric îl aşteaptă alte turnee unde îşi propune să facă performanţă.

Sălăjeanul pleacă în Egipt

După câştigarea primului său turneu ITF, Eric Verdeş pleacă în această săptămână în Egipt, acolo unde va lua startul unei competiţii futures, la Cairo, competiţie dotată cu premii în valoare de 15.000 de dolari.

Va participa la categoria de vârstă seniori, acolo unde ar putea da peste jucători ce se află în clasamentul ATP, acolo unde visează şi Eric să ajungă.

“Este un obiectiv să ajung în clasamentul ATP, dar cel mai important este jocul meu, progresul meu şi să devin un jucător mai bun în fiecare zi. Asta mă interesează cel mai tare”, a spus Eric Verdeş, pentru Sportul Sălăjean.

Să menţionăm şi faptul că Eric a fost selecţionat să reprezinte România la un Summer Cup, competiţie ce va avea loc la finalul lunii iulie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS