Connect with us

Administraţie

FOTO. Lucrări de artă de complexitate mare, pe două drumuri judeţene – se toarnă piloţi foraţi de mare dimensiune

Pe drumul judeţean ce face legătura între localitatea Bogdana (com. Buciumi) şi limita cu judeţul Cluj, dar şi pe drumul judeţean ce face legătura între localităţile Valcău de Jos și Fizeș (comuna Sîg) se execută lucrări de consolidare a drumului în zona de serpentine

Pe șantierul Drumului Județean DJ 108A, sectorul Bogdana – limită cu jud. Cluj, se execută una din categoriile de lucrări de artă de complexitate mare, respectiv consolidarea drumului în zona de serpentine, de la km 12+024 – 12+064, prin piloți forați de diametru și adâncime mare.

Conform proiectului tehnic, pe acest sector se execută un număr de 21 de piloți având un diametru de 90 centimetri și o lungime de 12 metri, cu distanță între piloți de 2 metri. Antreprenorul s-a angajat că va finaliza această categorie de lucrare de consolidare a drumului în trei – patru zile, urmând ca tot în această zonă să abordeze și lucrările de consolidare prin zid de sprijin din beton.

Este de menționat faptul că de abia în această lună condițiile meteorologice și determinările geologice realizate la nivelul terenului de fundare au permis realizarea piloților forați pe DJ 108A, sectorul Bogdana – limită cu jud.

Același tip de lucrări se efectuează în aceste zile și pe tronsonul Drumului Județean DJ191D, cuprins între localitățile Valcău de Jos și Fizeș, pentru punerea în siguranță a sectoarelor de drum afectate de alunecări de teren. Se execută un număr de 391 de piloți forați cu diametrul de 80 centimetri, pe o distanță de 750 metri, sub şanţuri se vor realiza drenuri care să colecteze şi deverseze apele din zona drumului, se vor realiza 4 podeţe la drumurile laterale, se va reface partea careosabilă afectată de alunecările de teren pe o suprafaţă de 5574 metri pătrați și pentru siguranţa traficului rutier în zonă se vor monta parapeţi şi indicatoare rutiere noi.

La demararea acestor categorii lucrări au fost prezenți toți factorii implicați în derularea investiției, respectiv Antreprenor printr-o echipă specializată în astfel de lucrări de artă, Dirigintele de șantier, Proiectant, responsabilul tehnic cu execuție (RTE), responsabilul cu asigurarea calității precum și reprezentantul Inspectoratului Județean În Construcții (ISC) Sălaj, cu această ocazie fiind întocmit și un proces-verbal de continuare a lucrărilor în acord cu cerințele din Programul pentru controlul calității lucrărilor de construcții în faze determinante avizat de ISC Sălaj.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Administraţie