Connect with us

Oina

Sălăjenii Ionuţ Gog şi Daniel Miron fac performanţă în sportul naţional al României

Cei doi sălăjeni fac parte din lotul Frontierei Tomis Constanţa, echipă ce a câştigat Cupa Regeluii o  prestigioasă competiţie de oină


Se spune că oina este sportul naţional, chiar dacă în ultimii ani nu s-a bucurat de atenţia care merită.

Cu toate acestea, Federaţia Română de Oină face mari eforturi pentru ca oina să fie din nou în centrul atenţiei, iar la finele săptămânii, Cupa Regelui şi Cupa Reginei au fost transmise în direct la o televiziune naţională.

Însă, puţini ştiu că şi doi sălăjeni fac performanţă în acest sport, unul dintre ei fiind multiplu campion naţional.

Vorbim despre Daniel Miron (n. 17 iulie 1994) şi Ionuţ Gog (n. 17 mai 1997), doi tineri din comuna Dragu care fac performanţă în acest sport de ani de zile.

Ambii au debutat la CS Politehnica Cluj, însă, ulterior, drumurile lor s-au separat până în acest an. În urmă cu mai bine de 5 ani, Ionuţ Gog a părăsit echipa din Cluj pentru a se alătura echipei Frontiera Tomis Constanţa, echipă în tricoul căreia a câştigat de 4 ori Campionatul României, iar în palamares are şi 4 Cupe ale României.

De cealaltă parte, Daniel Miron este campion universitar în 2019, iar în tricoul Politehnicii Cluj are un loc 3 în Campionat, dar şi un loc 3 la Cupa Federaţiei în 2018.

Începând din acest an, Miron s-a transferat la Frontiera Tomis Constanţa, iar la finele săptămânii trecute, alături de Ionuţ Gog a pus umărul la câştigarea Cupei Regelui, competiţie ce se desfăşoară între campioana României şi câştigătoarea Cupei României. 

Însă, cum Frontiera Tomis Constanţa a câştigat tot în 2019 (în 2020 nu au avut loc competiţii din cauza pandemiei de coronavirus), adversara echipei din Constanţa a fost vicecampioana naţională Biruinţa Gherăeşti.

Finala Cupei Regelui la Oină s-a desfăşurat pe Stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti, finala fiind câştigată de către echipa celor doi sălăjeni, Frontiera Tomis Constanţa.

Premiaţi de Principesa Margareta

Federaţia Română de Oină a fost fondată în anul 1932, sub domnia Regelui Carol al II-lea. De atunci încoace, fiecare generaţie regală a sprijinit cel mai vechi şi mai tradiţional sport românesc, strâns împletit cu istoria, ştiinţa, educaţia şi arta naţională.

Până în anul 2017, Federaţia Română de Oină a fost sub Înaltul Patronaj al Regelui Mihai. De atunci încoace, ea se află sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei.

În aceşti ultimi patru ani, a fost introdus în calendarul competiţional “Cupa Reginei”, care oferă şansa oinei feminin să fie mai bine cunoscută de publicul din ţara noastră.

De altfel, Daniel Miron şi Ionuţ Gog, alături de colegii lor au fost premiaţi de Principesa Margareta şi Principele Radu.

În prezent, Federaţia Română de Oină organizează Campionatul Naţional, Cupa României, Cupa Regelui, dar şi Cupa Federaţiei. Se mai desfăşoară Campionatul Naţional pe Plajă şi Campionatul Naţional în Sală, unde se joacă cu un număr redus de jucători, 6 în loc de 8.

Daniel Miron revine după o accidentare gravă

Era anul 2017 când tânărul jucător evolua la Politehnica Cluj, iar la al doilea turneu din play-off-ul Campionatului Naţional a suferit o accidentare gravă. La o aruncare a suferit o fractură de humerus, fiind operat la scurt timp la Cluj-Napoca. 

A avut nevoie de introducerea unei tije şi multe luni de recuperare. Chiar dacă se punea problema că nu va mai putea juca oină, Daniel Miron a revenit mai puternic, iar în 2019 a revenit la Poli, dar nu a fost la nivelul dorit.

Acum, însă, odată cu transferul la Frontiera Tomis Constanţa, Miron revine uşor uşor la forma care l-a consacrat şi se bucură pe deplin de câştigarea primului trofeu, altărui de noua sa echipă.

“După accidentarea suferită în 2017, oina şi sportul au rămas pe planul secund şi credeam că o să fiu nevoit să-mi încetez activitatea sportivă, dar m-am recuperat foarte bine şi înce încet îmi revin”, ne-a declarat Daniel Miron.

Daniel Miron: “A fost un sentiment nemaipomenit. Am revenit după o perioadă foarte grea”

Daniel Miron a avut o finală reuşită, în care a pus umărul la câştigarea Cupei Regelui, primul trofeu cucerit alături de echipa din Constanţa şi recunoaşte că l-au încercat tot felul de sentimente pe parcursul turneului, însă, la final, se bucură de această reuşită.

“A fost un sentiment nemaipomenit să joc pe acel stadion minunat, sub privirile a sute de spectatori şi telespectatorilor care urmăreau postul de televiziune Looksport. Pentru mine, finala aceasta a avut o încărcătură foarte mare, am avut foarte multe emoţii. Am revenit după o perioadă foarte grea. Îmi doresc ca anul acesta să devin campion naţional cu Frontiera Constanţa. Suntem pe primul loc după turneul regulat şi totodată, favoriţi la câştigarea campionatului. La finele săptămânii va avea loc şi Cupa României, unde sperăm să terminăm pe primul loc. Pe această cale, ţin să le mulţumesc celor de la Constanţa pentru încrederea şi şansa oferită, sunt un grup deosebit şi mă bucur că fac parte din lotul lor”, ne-a declarat Daniel Miron.

Ionuţ Gog: “Sunt mândru că practic acest sport”

Ionuţ Gog evoluează de mai bine de 5 ani la Frontiera Tomis Constanţa, timp în care a câştigat de mai multe ori Campionatul României, precum şi Cupa României.

Totodată, tânărul jucător din Dragu are în palmares şi Cupa Regelui sau Campionatul pe Plajă. La finele acestei săptămâni, jucătorul în vârstă de 24 de ani şi-a îmbogăţit palmaresul cu încă o Cupă a Regelui.

Să spunem că următoarea competiţie la care vor participa cei doi sălăjeni alături de echipa lor, va fi Cupa României, competiţie programată în perioada 9 – 11 iulie, la Constanţa. În 11 iulie este programat şi Campionatul Naţional de Oină pe plajă, la Mamaia.

“Sunt mândru că practic acest sport şi sunt mândru că am reuşit să câştig atâtea trofee. Câştigarea Cupei Regelui mă face să-mi doresc şi mai mult, să câştigăm şi celelalte competiţii şi îmi dă o încredere şi o satisfacţie foarte mare. Totodată, mă simt norocos că am stat în faţa purtătorilor coroanei regale”, ne-a declarat Ionuţ Gog.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Oina