Connect with us

FOTBAL

Cristi Jalbă s-a despărţit de SCM Zalău

Aflat la final de contract, fundaşul care a jucat constant sub Meseş în sezonul trecut a ales o altă destinaţie. Moldoveanul va juca tot în Liga a III-a, la Ceahlăul Piatra Neamţ

Unul dintre cele mai reuşite transferuri efectuate vara trecută de SCM Zalău a fost Cristian Jalbă, un fost internaţional din Republica Moldova, care în ţara sa a jucat la nivelul primei ligi.

Jalbă s-a impus din primele meciuri la Zalău şi în sezonul 2020 – 2021 a fost jucătorul care a strâns cele mai multe minute la SCM Zalău.

Moldoveanul a fost unul dintre “pilonii” de bază ai echipei zălăuane, iar la finalul returului de baraj a fost printre cei mai afectaţi jucători de ratarea promovării. Cu lacrimi în ochi avea să părăsească Cristian Jalbă terenul după acel meci de coşmar. Avea să fie ultima sa partidă în tricoul lui SCM Zalău. Aflat la final de contract, Jalbă s-a despărţit de gruparea de sub Meseş, deşi cele două părţi au discutat şi despre o posibilă prelungire a înţelegerii.

“Cei din conducere mi-au propus prelungirea contractului, dar nu au venit cu o ofertă exactă. Când au vrut să discutăm mai exact, eu deja am semnat cu o altă echipă”, spune fundaşul de 23 de ani, care în sezonul viitor va evolua la Ceahlăul Piatra Neamţ, club la care a mai jucat şi înainte să vină la Zalău.

Fundaşul a plecat de la Zalău cu regretul că nu a reuşit să promoveze în Liga a II-a, dar a urat succes echipei în sezonul viitor, în care obiectivul grupării de sub Meseş este din capul locului: accederea în eşalonul secund.

“Din punctul meu de vedere este o pierdere foarte mare, dar a fost alegerea lui de a pleca. L-am dorit mult, iar în angrenajul gândit de mine era un jucător important. Îi doresc mult succes”, a spus antrenorul George Zima.

“Am avut un sezon destul de bun la Zalău şi din punct de vedere personal şi din punct de vedere al echipei. Îmi pare rău că nu am promovat dar din asta am învaţat. Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru această perioada petrecută şi le doresc tot binele, fară accidentări şi sper  ca sezonul următor va fi la toţi mai bun. Mulţumesc oamenilor care ne-au fost alături şi ne-au incurajat la fiecare meci. Sper să rămână lângă echipă şi le urez ca sezonul următor să îl termine cu o promovare”, ne-a declarat Cristian Jalbă.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL