Connect with us

HANDBAL

HC Zalău a mai bifat trei transferuri

După Ioana Bălăceanu, Toth Krisztina şi Emilia Lazic, gruparea de sub Meseş a mai bifat trei transferuri, însă, jucătoarele mai au contract până la 1 iulie, astfel că numele acestora va putea fi divulgat abia după data menţionată


Mai sunt aproximativ două luni până la startul noului sezon din handbalul feminin românesc. La finalul lui august va avea loc Cupa României, pentru ca la începutul lunii septembrie să debuteze şi noul sezon din Liga Florilor.

Până atunci, echipele continuă să-şi întărescă loturile pentru a-şi putea îndeplini obiectivele în noul sezon.

Şi HC Zalău este o echipă activă pe piaţa transferurilor, reuşind să transfere deja trei jucătoare.

Este vorba despre Ioana Bălăceanu (Dunărea Brăila), Toth Krisztina (Academia Gyor) şi Emilija Lazic (Vojvodina Novi Sad).

Totodată, Gheorghe Tadici anunţă că s-a mai înţeles cu încă trei jucătoare, însă, a ezitat să divulge numele acestora.

“Am realizat trei transferuri, dar nu le pot divulga numele, pentru că doar la 1 iulie le expiră contractele şi unele sunt în pregătire, altele trebuie să-şi încaseze salariile, aşa că doar după 1 iulie pot să le spun”.

Gheorghe Tadici

Dacă până în prezent au venit trei jucătoare, de plecat, au plecat Alexandra Severin, Irina Ivan şi Larisa Şerban, iar pe picior de plecare este şi “portăriţa” Adina Sabău.

Prin urmare, dacă mai vin jucătoare noi, este posibil ca HC Zalău să se mai despartă şi de alte jucătoare.

“Având în vedere că vor veni cele şase jucătoare noi, vor mai exista plecări. Urmează să stăm de vorbă cu mai multe jucătoare care mai sunt sub contract, dar probabil că le vom da sub formă de împrumut. Am pompat doi – trei ani de pregătire în ele şi normal trebuia să fie aici, să ne bazăm pe ele. Dar, asta este situaţia, performanţa trebuie să o faci practic, nu doar teoretic”, ne-a declarat Gheorghe Tadici.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL