Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău, un nou amical cu “U” Cluj

SCM Zalău va disputa un nou meci de verificare împotriva divizionarei secunde în luna iulie

Pentru noul sezon, obiectivul celor de la SCM Zalău este clar: PROMOVAREA. În acest sens, gruparea de sub Meseş mizează în continuare pe antrenorul George Zima, cel care a preluat echipa înainte de barajul de promovare pentru Liga a II-a şi a fost la o secundă distanţă să readucă Zalăul în eşalonul secund după o pauză de 16 ani.

Supărarea a fost mare, în special din cauza modului în care s-a ratat obiectivul, dar pentru noul sezon, gruparea de sub Meseş nu doreşte să treacă prin astfel de momente şi vrea să promoveze.

De altfel, în aceste zile, conducerea echipei poartă discuţii cu jucătorii aflaţi la final de contract şi în funcţie de asta vor veni şi jucători noi. Până în prezent remarcăm transferurile lui Alexandru Sorian şi Sergiu Jurj, dar şi revenirea tânărului Andrei Şumlea.

La capitolul plecări sunt Sebastian Culda şi Alin Mutu până în prezent.

Reunirea lotului este programată pentru începutul lunii iulie şi deja SCM Zalău are programate primele meciuri amicale.

Primul joc de verificare va fi la două săptămâni de la reunirea lotului, la data de 16 iulie, zălăuanii urmând să se dueleze din nou cu “U” Cluj.

Cele două formaţii s-au întâlnit şi în luna februarie a acestui an, într-un meci amical pe Cluj Arena, zălăuanii având câştig de cauză graţie golurilor marcate de Florin Istrate şi Sergiu Pop.

Alte două meciuri de verificare sunt programate pentru luna august. Astfel, la data de 7 august, SCM Zalău urmează să se dueleze cu Sticla Arieşul Turda, pentru ca o săptămână mai târziu, elevii lui George Zima să înfrunte FK Csikszereda U 19, proaspăta campioană naţională în Liga Elitelor.

Gruparea din judeţul Harghita a câştigat campionatul după o finală cu FC Viitorul Constanţa.

Sursa foto: FC Universitatea Cluj

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL