Connect with us

Social

„Ziua SilvanIei”, un eveniment de promovare a turismului, culturii și identității locale

Evenimentul de la Şimleu Silvaniei va avea loc joi în Parcul Cetății  Báthory, dar şi pe scena din Parcul Cetății, acolo unde va avea loc şi un program artistic

Contextul organizării „Zilei SilvanIEI” este dat de marcarea în fiecare an a ZILEI UNIVERSALE A IEI ROMÂNEȘTI, bluza tradițională românească fiind un simbol internațional al culturii române și o piesă emblematică a costumului popular național românesc.


Centrul Național de Informare și Promovare Turistică împreună cu Biblioteca Orășenească  „Al. Șt. Șuluțiu” cu sprijinul  Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei și a Centrului de Cultură și Artă a Județului Sălaj, vă invită Joi, 24 Iunie de la ora 14.00  la  “Ziua SilvanIEI”  care va avea loc în  Parcul Cetății  Báthory.

Anul acesta organizatorii și-au propus să vină și în sprijinul producătorilor tradiționali din Țara Silvaniei prin organizarea în cadrul evenimentului a unui târg cu degustare și vânzare de produse.

Producători ca: Podgoria Silvania, Siciliana, Stupina Vereș, Andi și Zoli, Grădina Botanică Jibou, AF Buboi-turtă dulce, Fort Silvan, Coșul cu lavandă,  AF Liviu Clejan, La Bunica, Photo Booth, Kurtos Kalacs au acceptat propunerea organizatorilor și vor fi prezenți în Cetatea Șimleului pe parcursul întregii zile. Grupul de tineri artiști de la „SilvanArt” conduși de profesorul Dumitru Costălaș își vor expune lucrările într-o expoziție inedită.

Motiv de dublă sărbătoare „Sânzienele” și „Ziua Iei” pentru întreaga comunitate șimleuană, vor fi prezenți pe scena din Parcul Cetății: Ansamblul Folcloric „Meseșul” al Centrului de Cultură și Artă Sălaj,   Ansamblul „Barcăul” din Șimleu Silvaniei, corul „Dealul Țarinii ” din Bădăcin, Daniel Constantin Pop și Denisa Minodora Rolnic , cât și elevi  de la Casa Orășenească de Cultură Șimleu Silvaniei și de la Liceul de Artă „ Ioan Sima” Zalău.

Evenimentul ”Ziua SilvanIEI„ devine tradiție la Șimleu Silvaniei și încearcă să reprezinte o formă de promovare a turismului, culturii și identității locale.

          Vă așteptăm cu încredere la „Ziua SilvanIa”!

Director CNIPT, Daniel Stejeran

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Social