Connect with us

Administraţie

Primăria Someş-Odorhei modernizează iluminatul public

Administraţia locală de la Someş Odorhei a primit veşti bune de la Administraţia Fondului de Mediu, fiind aprobat proiectul pentru modernizarea iluminatului public în comună. În cadrul acestui proiect, în toate satele se vor monta aproximativ 320 corpuri de iluminat

Pe lângă investiţiile în infrastructură, în educaţie, în sport şi în modernizarea unor clădiri publice, administraţia locală din Someş-Odorhei îşi propune şi investiţii care sunt menite să crească siguranţa cetăţeanului.

Primăria a depus un proiect la Administraţia Fondului de Mediu la programul privind sprijinirea eficienţei energetice şi a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public. Proiectul a fost aprobat, iar în perioada următoare în comună se va moderniza întreg iluminatul public cu fonduri guvernamentale.

Toate lămpile vechi vor fi înlocuite cu becuri economice de tip LED şi urmează să fie montate în jur de 320 de corpuri de iluminat. Cu bani de la bugetul local, Primăria a început modernizarea sistemului de iluminat public în centrul comunal, unde s-au montat primele LED-uri.

“În această primăvară am făcut o mică extindere în centrul comunal şi am montat LED-uri pe strada de la Primărie şi până la capelă. Această lucrare s-a făcut cu bani de la bugetul local şi s-au montat mai multe LED-uri”, ne-a informat primarul.

În ce priveşte proiectul prin fonduri guvernamentale, lucrările ar putea începe chiar în lunile următoare, deoarece toate demersurile s-au făcut. Pe drumul judeţean vor fi înlocuite toate lămpile vechi, cu LED-uri, iar în localităţi vor fi montate corpuri moderne de iluminat pe străzile principale.

Nu toate uliţele au putut fi cuprinse în acest proiect, însă în timp, iluminatul public va fi extins, iar întreaga comună va fi acuperită cu LED-uri.

“A fost aprobat proiectul pentru modernizarea iluminatului public şi am primit răspuns favorabil. Vom moderniza iluminatul public în toată comuna, o investiţie care este necesară, fiindcă la noi în comună, încă sistemul de iluminat este pe lămpi vechi. Este o investiţie utilă, pentru siguranţa cetăţeanului. Străzile vor fi iluminate corespunzător, iar consumul de energie va fi mult mai mic decât cu lămpile vechi”.

Ioan Şandor – primarul comunei Someş Odorhei

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Administraţie