Connect with us

HANDBAL

Junioarele IV de la HC Valeria Motogna, prestaţie onorabilă la Euroregiunea de la Turda

Fetele pregătite de fostul portdrapel al României la Jocurile Olimpice de la Beijing au reuşit să obţină 7 puncte la Euroregiune, fiind la un punct distanţă de calificarea la turneul final


La finele săptămânii trecute a debutat şi Campionatul Naţional de Junioare IV. În această competiţie, judeţul Sălaj este reprezentat de două echipe. Este vorba despre HC Valeria Motogna şi CSS Zalău.

Federaţia a făcut pe cât posibil să evite ca două formaţii din acelaşi judeţ să fie în aceeaşi grupă, astfel că cele două echipe sălăjene au făcut parte din grupe diferite la Euroregiunea Ro 6 ce a avut loc la Turda.

Astfel din Grupa A au făcut parte CSS 2 Baia Mare, HC Arieşul Turda, LPS Bistriţa şi Viitorul Năsăud.

În Grupa B s-au duelat Viitorul Cluj Napoca, HC Valeria Motogna Zalău, CS Marta Baia Mare şi Gloria 2018 Bistriţa. În Grupa C au fost Atletik Satu Mare, Alpha Oradea, CSS Zalău şi LT “Liviu Rebreanu” / AHC Potaissa Turda.

Echipele au fost formate din jucătoare născute între 2008 şi 2009, antrenorii având voie să aibă în lot şi trei excepţii, născute în 2010.

Primele două clasate din fiecare grupă obţineau calificarea la turneul semifinal. Din păcate, nicio echipă sălăjeană nu a izbutit această performanţă, deşi clubul condus de Valeria Motogna a fost la un singur punct distanţă.

După un egal cu Marta Baia Mare (23 – 23) şi o victorie cu Gloria Bistriţa (30 – 28), fetele lui Vali Motogna au cedat confruntarea cu Viitorul Cluj şi s-au clasat pe locul 3 în grupă, după clujence şi băimărence.

“Ne-a fost destul de greu să strângem bani pentru a putea participa la turneu. Am încercat să strângem bani din sponsorizări pentru că nu puteam pune asemenea cheltuieli pe umerii părinţilor. A fost dificil, dar mă bucur că am reuşit să participăm. Sunt mândră de fete, mai ales că la acest nivel este un sistem foarte greu. Sunt trei reprize a câte 15 minute fiecare în care eşti obligat să joci om la om în prima repriză şi 5 versus 5 în a doua repriză. În a treia repriză, poţi juca cum vrei. La acest nivel, să joci în 5 este foarte greu din punct de vedere fizic. E greu şi la senioare când joci două minute în inferioritate, dar să joci o repriză întreagă. Nu ştiu cine a gândit acest sistem, dar nu mi se pare normal”, ne-a spus Valeria Motogna.

Din păcate, nici CSS Zalău nu s-a calificat la turneul semifinal, bifând o victorie şi două înfângeri în grupă.

HC Valeria Motogna: Bai Agota, Patricia Boca, Andreea Cudur, Tania Hosu, Diana Lăpădan, Diana Sălăjan, Carolina Souca, Iulia Şamşudan, Alina Pavel, Adelina Şamşudan, Sofia Rapolţi şi Diana Ortelecan. Antrenor: Valeria Motogna

CSS Zalău: Lorena Mureşan, Ioana Breban, Carla Pop, Georgiana Şandor, Teodora Breje, Diana Perneş, Sofia Şuloman, Komocz Anna-Maria, Oana Mureşan, Larisa Şăbăduş, Giulia Marian, Alexandra Pojar, Anamaria Oros, Alissia Bonţea şi Ioana Crişan. Antrenor: Gabriela Muntean

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL