Connect with us

FOTBAL

Alexandru Sorian, după transferul la SCM Zalău: “Îmi cunosc bine noua echipă”

Mijlocaşul a fost coleg cu Sergiu Pop la CSC Sânmartin, dar îl cunoaşte bine şi pe George Zima, toţi trei fiind originari din judeţul Bihor


Experimentatul fotbalist a semnat un contract pe două sezoane cu SCM Zalău şi spune că îşi cunoaşte foarte bine noua echipă.

De altfel, Sorian a fost coleg la Sânmartin cu atacantul Sergiu Pop, astfel că parteneriatul dintre cei doi se va reface începând din sezonul următor.

“Am purtat tratative şi în iarna trecută, însă atunci mă aflam sub contract cu Sânmartin şi mi-a fost imposibil să plec. Îmi cunosc bine noua echipă şi ştiu că avem un antrenor dornic de a face performanţă, care a făcut lucruri frumoase şi la Şimleu Silvaniei”, a spus Sorian, după transferul la Zalău.

George Zima, încântat de Sorian

Antrenorul de la SCM Zalău se arată încântat de transferul izbutit de gruparea de sub Meseş pe care îl consideră un jucător foarte bun, al cărui profil este tot mai rar întâlnit.

“Sunt încântat de faptul că am reuşit să îl aducem pe Sorian, un jucător dorit de club încă din sezonul precedent şi pentru care eu am insistat foarte mult. Profilul lui este tot mai rar în România, el fiind un servant excepţional, un executant foarte bun de faze fixe şi în plus de astea, este şi un jucător care se pune în folosul echipei. Am foarte mare încredere în el că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele”, spune George Zima.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL