Connect with us

DIVIZIA A1

Liviu Râpeanu ar putea rămâne la SCM Zalău

Experimentatul coordonator are şanse mari să continue la vicecampioana României, deşi iniţial conducerea s-ar fi orientat spre un junior pentru acest post

În această vară, SCM Zalău a făcut mai multe modificări în lot. Iniţial, conducerea a încercat ca pentru al doilea post de coordonator să promoveze un junior. Din păcate, în judeţ nu prea există juniori pe acest post, care să poată face pasul spre Divizia A1. Există discuţii pentru transferul unui elev talentat de la Blaj, dar negocierile nu merg foarte bine.

Ca urmare, există şanse foarte mari ca Livu Râpeanu (n. 28 octombrie 1984) să îşi continue activitatea la poalele Meseşului.

Aceasta, cu atât mai mult cu şi voleibalistul în vârstă de 37 de ani s-a simţit foarte bine la Zalău. Experimentatul coordonator a ajuns la SCM în vara anului trecut, unde a reuşit să cucerească medalia de argint.

În carieră, Râpeanu a evoluat la mai multe formaţii, e vorba de Ştiinţa Explorări Baia Mare, Avântul Târgu Mureş, Arcada Galaţi, Universitatea Cluj şi SCM Gloria Buzău.

“Am avut o discuţie cu Râpeanu şi cred acesta va rămâne la Zalău. Sunt şanse mari să continue alături de noi. Are experienţă şi cred că ne poate ajuta. Ne-am gândit iniţial să promovăm un junior. Din păcate, în Sălaj nu prea există juniori care să poată face acum pasul spre prima divizie. Am discutat şi cu un junior de la Blaj, dar nu ştim încă cum va fi”, a menţionat Adrian Feher.

Mai multe pe acest subiect, în ediția ziarului Sportul Sălăjean de miercuri, 16 iunie.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1