Connect with us

FOTBAL

A plecat Sebastian Culda…

Fostul golgheter al grupării zălăuane nu va continua sub Meseş din sezonul următor. Împrumutul fotbalistului de la Astra a expirat, iar fotbalistul va reveni la gruparea din Giurgiu


SCM Zalău s-a mişcat rapid pe piaţa transferurilor şi a reuşit să îl aducă sub Meseş pe Alexandru Sorian, jucător cu experienţă în Liga 1, dar şi să-l repatrieze pe Andrei Şumlea.

Totodată, gruparea de sub Meseş bifează şi prima despărţire, fiind vorba despre unul dintre cei mai valoroşi fotbalişti din lot.

Vorbim despre Sebastian Culda, fotbalist ce a evoluat la SCM Zalău în ultimele două sezoane sub formă de împrumut de la Astra Giurgiu, fosta prim divizionară.

Încă de la început, Sebastian Culda şi-a demonstrat calităţile tehnice, reuşind rapid să câştige “inimile” publicului zălăuan graţie unor execuţii de excepţie şi a stângului său “magic”.

Mijlocaşul în vârstă de 25 de ani a fost golgheterul echipei în sezonul trecut.

Deşi în acest sezon a avut de suferit din cauza regulilor “under”, Culda intra bine în meciuri şi chiar a reuşit cinci goluri, demonstrând că antrenorii se pot baza pe el, oricând era nevoie.

În acest sezon, Sebastian Culda a reuşit cinci goluri, fiind al doilea marcator al echipei, după golgheterul Raul Stanciu. Fotbalistul va reveni la Astra Giurgiu, grupare cu care mai are contract un an de zile.

În carieră, Sebastian Culda a mai evoluat la echipe precum Unirea Alba Iulia şi Metaloglobus Bucureşti, iar în tricoul Astrei Giurgiu a bifat şi primele minute în Liga 1.

“Sincer, a fost o perioadă frumoasă din cariera mea, am avut suişuri şi coborâşuri, iar ultimul an a fost mai greu pe plan personal, dar nu pot decât să le urez multă baftă şi să îşi îndeplinească toate obiectivele din sezonul următor”.

                                                                          Sebastian Culda

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL