Connect with us

Sporturi

FOTO – Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” Zalău continuă promovarea valorilor olimpismului prin educaţie şi mişcare

A doua ediţie a proiectului “Promovăm valorile olimpismului prin educaţie şi mişcare” s-a desfăşurat în zilele trecute la Zalău, în prezenţa conducerii filialei Zalău a Academiei Olimpice Române

În parteneriat cu Academia Olimpică Română, Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” Zalău a organizat a doua ediţie a proiectului “Promovăm valorile olimpismului prin educaţie şi mişcare”. Activitatea a avut loc pe data de 4 iunie, în prezenţa unor invitaţi speciali, e vorba de inspector de specialitate – Alina Cozac (director AOR, filiala Zalău), dar şi Banto Eszter – vicepreşedinte a AOR (filiala Zalău). Ca şi gest de solidaritate, cei doi invitaţi au alergat împreună cu elevii.

Pentru ca activitatea să fie mai colorată şi mai plăcută pentru copii, a fost organizată şi o tombolă, dar s-au oferit şi premii. La final, Mariana Opriş, cea care a fost sufletul evenimentului, a ţinut să aprecieze că promovarea valorilor olimpismului prin educaţie şi mişcare de la Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” a fost o reuşită.

Pentru aceasta, profesoara de educaţie şi sport în cadrul respectivei unităţi de învăţământ a ţinut să mulţumească tuturor celor care s-au implicat în desfăşurarea activităţii sportive.

“Pe această cale le mulţumesc pentru susţinere, încurajare şi pentru numeroasele premii din partea AOR. Mulţumesc în mod special d-nei director prof. Aurelia Pavel, care ne sprijină şi încurajează întotdeauna activităţile sportive. Mulţumesc celor care au făcut ca acest eveniment să fie mai colorat şi plăcut pentru copii cu diferite materiale sportive folosite la tombolă, d-lui Raul Unguruşan, d-lui Emanuel Pavel, d-nei prof. Paula Todoran şi d-lui Călin Onicaş de la Sportul Sălăjean pentru promovarea activităţilor sportive. Nu în ultimul rând mulţumesc din suflet colegilor şi elevilor pentru implicare şi devotament în toate activităţile sportive. MĂ ÎNCLIN!”.

Mariana Opriş – profesor de educaţie fizică şi sport la Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” Zalău

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului de miercuri, 9 iunie.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Sporturi