Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici şi-a păstrat doza de ironie la adresa organizatorilor. “Îmi pare rău că s-a terminat sezonul. Mi-ar mai fi plăcut un turneu la Bucureşti“

Săptămâna trecută, echipa sa a fost pentru a şasea oară la Bucureşti, unde s-a organizat şi ultimul turneu


HC Zalău a fost printre echipele cele mai dezavantajate în sezonul 2020 – 2021.

A fost o ediţie de campionat atipică care s-a organizat sub formă de turnee, la început de câte o singură etapă, iar din retur, cu turnee de câte două, trei, chiar şi patru runde!

Majoritatea turneelor s-au organizat la Bucureşti, la Sf. Gheorghe, Braşov, Ploieşti, Vâlcea, unde HC Zalău a avut de făcut  deplasări lungi, aspect  ce l-a nemulţumit pe managerul de la HC Zalău.

Săptămâna trecută, echipa sa a fost pentru a şasea oară la Bucureşti, unde s-a organizat şi ultimul turneu, la finalul căruia, Gheorghe Tadici şi-a păstrat doza de ironie la adresa organizatorilor.

“Îmi pare rău că s-a terminat acest sezon. Mi-ar fi plăcut să mai fie un turneu de vreo trei-patru etape, tot aici la Bucureşti, să mai avem o deplasare. Sunt cele mai ieftine deplasări şi plăcute, fiindcă peisajele sunt frumoase. Venim odată pe Valea Prahovei, altădată pe Valea Oltului. Regret că s-a terminat”, a spus Gheorghe Tadici.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL