Connect with us

FOTBAL

Rapid Jibou solicită Federaţiei un loc în Liga a III-a!

Chiar dacă a pierdut barajul de promovare cu Luceafărul Oradea, gruparea de pe Someş ar putea face pasul în eşalonul superior chiar din această vară. Formaţia jibouană a trimis o solicitare la FRF pentru a fi primită în Liga a III-a, în cazul în care vor exista locuri libere


Rapid Jibou a câştigat minicampionatul Ligii a IV-a şi a jucat la barajul de promovare cu Luceafărul Oradea. În faţa unei grupări din eşalonul superior, jibouanii au făcut un meci bun pe teren propriu, în care au remizat scor 1 – 1, dar în deplasare au pierdut  cu 6 – 3 şi au ratat promovarea.

Visele celor de la Rapid Jibou nu s-au spulberat definitiv, deoarece la nivel de Federaţie se aude că pentru sezonul următor ar fi locuri libere în Liga a III-a, ca urmare a retragerii mai multor echipe. Această veste a aflat-o şi Rapid Jibou, care s-a mişcat rapid, iar după o întâlnire între conducerea clubului şi principalul finanţator – Primăria Jibou – s-a decis ca Rapid Jibou să solicite un loc în Liga a III-a.

În acest sens, chiar în aceste zile s-a trimis o solicitare la Federaţia Română de Fotbal, pentru ca echipa să fie primită în eşalonul superior. Speranţe există, iar jibouanii aşteaptă acum un răspuns favorabil, ca mai apoi să se poată organiza cum trebuie pentru participarea în Liga a III-a.

Susţinere financiară, dar şi morală există din partea Primăriei Jibou, iar autorităţile îşi doresc ca echipa să joace la un alt nivel. “Am fost cu toţii supăraţi după barajul cu Luceafărul Oradea, dar nu am renunţat să sperăm la Liga a III-a. Primăria va fi în continuare alături de echipa de fotbal”, spune viceprimarul Vlad Paşcalău.

FRF a anunţat că ediţia următoare a Ligii a III-a va începe pe 28 august.  Campionatul va fi organizat tot sub forma de 10 serii a câte 10 echipe, însă vor fi meciuri mai multe decât în ediţia trecută, în sensul în care după sezonul regulat se va juca un play-off şi un play-out.

Sistemul de promovare rămâne acelaşi, cu douăjocuri de baraj în “dublă” manşă, unde se vor califica primele două clasate.

Până să afle dacă va fi primită sau nu în Liga a III-a, Rapid Jibou se pregăteşte de faza judeţeană a Cupei României, care se va derula în perioada următoare. Câştigătoarea fazei judeţene se va califica în faza naţională, care va demara pe data de 28 iulie.

“Am vorbit cu domnul primar, iar dânsul este alături de noi. Solicităm Federaţiei un loc în Liga a III-a şi aşteptăm cu sufletul la gură să vedem ce se întâmplă. Din ce ştim noi, vor fi locuri disponibile, însă să vedem după ce criterii vor fi atribuite. Noi avem o bază sportivă demnă de Liga a III-a, Primăria Jibou ne asigură susţinerea şi în eşalonul superior şi am putea juca în Liga a III-a fiindcă reprezentăm un oraş. În funcţie de răspunsul pe care îl vom primi de la Federaţie ne vom organiza din timp. Dacă vom juca în Liga a III-a, automat va fi nevoie şi de câteva achiziţii”.

Emil Ionaş – antrenor Rapid Jibou

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL