Connect with us

HANDBAL

HC Zalău transferă şi din Serbia

Pentru sezonul viitor, formaţia zălăuană a bifat deja trei transferuri, dintre care două din străintate. Gruparea de sub Meseş a a adus-o la echipă de Toth Krisztina de la Academia lui Gyor, iar tot din afara graniţelor României a fost transferată şi Emilija Lazic care vine din Serbia, de la Vojvodina Novi Sad


Sezonul 2020 – 2021 s-a prelungit până în luna iunie. Dacă turul s-a desfăşurat pe parcursul a şase luni, returul s-a finalizat în doar 40 de zile, având loc turnee de câte trei, chiar patru etape.

În tot acest timp, echipele au trebuit să înceapă la organizarea sezonului următor, astfel că lista transferurilor s-a deschis încă din primăvară.

Şi HC Zalău a lucrat la acest aspect, iar deja gruparea condusă de Gheorghe Tadici a obţinut semnătura a trei jucătoare pentru sezonul următor.

Dacă alte echipe au apelat la transferuri sonore, pe bani mulţi, HC Zalău nu şi-a permis acest lux, iar antrenorul Gheorghe Tadici a fost nevoit să aducă din nou jucătoare tinere, dar cu potenţial, care la Zalău pot creşte în valoare.

Ioana Bălăceanu (Dunărea Brăila) şi Toth Krisztina (Academia lui Gyor) au fost primele achiziţii la HC Zalău, care pentru sezonul următor va avea în lot şi o jucătoare din Serbia.

Este vorba de Emilija Lazic, o handbalistă de 20 de ani, care ultima dată a jucat în prima ligă a Serbiei, la Vojvodina Novi Sad. Tânăra handbalistă a fost internaţională de tineret a Serbiei, dar a fost şi în atenţia naţionalei de senioare, aflândus-se în lotul lărgit.

“Este o jucătoare de 9 m, cu calităţi şi de perspectivă, pe care sperăm să o integrăm cât mai rapid în echipă.  Vine la Zalău pe un contract valabil 4 ani”, spune antrenorul Gheorghe Tadici.

 Cu naţionala de tineret şi de junioare a Serbiei, Emilija Lazic a fost prezentă la turnee finale de Campionat European şi Campionat Mondial.

Handbalista va fi prezentă la Zalău începând din luna iulie, când echipa va începe pregătirile pentru sezonul următor.

Pentru ediţia următoare de campionat, HC Zalău se va baza pe trei jucătoare străine, Mouna Jlezi, Toth Krisztina şi Emilija Lazic.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL