Connect with us

DIVIZIA A1

Campionul european Nikola Pekovic părăseşte SCM Zalău

Aflat la final de contract, voleibalistul sârb se desparte de gruparea de sub Meseş după un singur sezon, în care a cucerit medalia de argint

Dintre jucătorii străini pe care i-a transferat SCM Zalău în vara trecută, cel mai sonor transfer a fost sârbul Nikola Pekovic.

Liberoul venea la Zalău din postură de Campion European cu Serbia, titlu pe care l-a câştigat în 2019. Experienţa sa a ajutat din plin SCM Zalău la obţinerea medaliei de argint încă din primul sezon, însă în această vară, experimentatul jucător a ales o altă destinaţie.

Chiar dacă cei de la Zalău i-au făcut sârbului o ofertă pentru prelungirea contractului, Nikola Pekovic a decis să nu mai contine la SCM.

“Noi i-am făcut o ofertă de prelungrie a contractului, însă nu am primit niciun răspuns din partea lui. A fost un jucător foarte bun, de care noi ne-am folosit şi îi mulţumim pentru aportul adus la câştigarea medaliei de argint”, ne-a declarat Adrian Feher.

Oricum, vicecampioana României s-a mişcat rapid şi deja a ajuns la o înţelegere cu un libero din Brazilia, în care managerul echipei îşi pune mari speranţe.

Nikola Pekovic a câştigat titlul în ţara natală, în 2017 şi 2018  cu OK Vojvodina şi Partizan Belgrad şi mai are în palmares şi Cupa Serbiei, pe care a obţinut-o în 2015.

A mai câştigat Supercupa Serbiei, Cupa Challenge, cât şi alte medalii în ţara sa natală.

“Am ales SCM Zalău pentru că am auzit că este o echipă bună. Oraşul are tradiţie în volei şi am venit aici să câştig campionatul. Sunt sigur că prin experienţa mea pot să  ajut echipa Zalăului să se lupte pentru titlu”, avea să declare Nikola Pekovic în vară când a venit la Zalău.

În această pauză competiţională de la SCM Zalău a plecat şi celălalt sârb – Ivan Kostic – care a ajuns tot în Divizia A1 la Steaua Bucureşti.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1