Connect with us

Actualitate

Primăria Municipiului Zalău instalează stații de încărcare pentru vehicule electrice

Lucrările vor fi demarate la sfârşitul acestei luni, urmând a fi instalate nu mai puţin de patru staţii de încărcare


Prin intermediul Autorității Fondului de Mediu, administrația locală a obținut finanțare în valoare de 702.943,03 lei pentru instalarea a patru stații de încărcare pentru vehicule electrice, două în pacarea adiacentă Primăriei Municipiului Zalău și două în parcarea de la Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

În cadrul acestui obiectiv de investiții vor fi furnizate, montate și puse în funcțiune patru stații de încărcare a acumulatorilor pentru vehicule electrice și vor fi racordate coloanele de legătură între blocurile de măsură și tablourile electrice care deservesc stațiile de încărcare.

Lucrările vor fi demarate la sfârșitul acestei luni, executantul lucrării – SC Ago Proiect Engineering SRL & SC Vest-Energolux SRL având patru luni termen pentru execuția lucrărilor și obligația de a acorda cinci ani garanție produselor și serviciilor oferite.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, 10 la sută din valoarea contractului reprezintă contribuția financiară asigurată din bugetul local.

În același context, prin intermediul unui Acord de parteneriat încheiat între Municipiul Zalău și Asociația pentru Electromobilitate din România – AERO, va fi instalată o stație de încărcare pentru vehicule electrice în parcarea de pe strada 9 Mai, din zona Casei de Cultură a Sindicatelor. În cadrul acestui parteneriat, în mod gratuit, Municipiul Zalău va asigura terenul, iar Asociația va pune la dispoziție stația electrică de încărcare.

Foto – model de stații care vor fi instalate la Zalău

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate