Connect with us

FOTBAL

George Zima, mesaj emoţionant după despărţirea de Sportul Şimleu

Tânărul antrenor sub aripă căruia gruparea de sub Măgura a avut un parcurs cu mult peste aşteptări în primul sezon din Liga a III-a, a scris un mesaj plin de emoţie pe pagina sa de facebook


George Zima a ajuns la cârma echipei de sub Măgura în vara anului 2019. A reuşit să promoveze în Liga a III-a cu Sportul Şimleu, acolo unde majoritatea vedeau echipa sălăjeană dreptă o candidată pentru salvarea de la retrogradare.

Doar că, George Zima a creat un grup unit la Şimleu, iar de fiecare dată când Stadionul “Măgura” era gazda unui meci de Liga a III-a, jucătorii şimleuani jucau cu o dăruire şi o ambiţie ieşită din comună.

Totodată, în acest sezon, Sportul Şimleu a reuşit o performanţă deosebită, încheind campionatul FĂRĂ ÎNFRÂNGERE pe teren propriu.

Însă, pentru moment, sau pentru totodeauna, drumurile celor de la Şimleu şi ale lui George Zima se despart, iar la despărţire, George Zima a scris un mesaj emoţionant pe pagina sa de facebook.

“Dragă Şimleu,

Zâmbeşte, te rog, mi-ai devenit “acasă”, am dat totul pentru tine, până în ultima zi… am depus eforturi mari, am pus suflet şi m-am dedicat zi de zi, noapte de noapte, să te văd fericit şi prin tine să mi construiesc şi eu drumul…

MULŢUMESC pentru tot ce mi-ai oferit în aceşti doi ani, pentru oamenii minunaţi pe care mi i-ai scos în cale, pentru clipele frumoase pe care le-am trăit şi pentru oamenii care nu m-au plăcut, dar m-au făcut să mă dezvolt pozitiv şi mai mult!

Eu acum trebuie să merg mai departe, pentru o lună, 6 luni, 1 an sau pentru totdeauna, dar mă voi întoarce la tine de fiecare dată când o să am ocazia!

MULŢUMESC SPORTUL ŞIMLEU SILVANIEI, conducerii, suporterilor, tuturor din anturajul clubului şi în MOD SPECIAL TUTUROR JUCĂTORILOR CU CARE AM LUCRAT în aceşti doi ani!”, este mesajul plin de emoţie al lui George Zima.

Începând din această săptămână, George Zima este noul antrenor al celor de la SCM Zalău, având misiunea de a promova echipa în Liga a II-a.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL