Connect with us

TENIS

Puştiul minune al tenisului sălăjean bate la porţile lotului naţional

Patrik Bolduţ – sportiv pregătit de Sergiu Carp – a participat zilele trecute la o acţiune a lotului naţional U 12 al României. Puştiul a câştigat turneu după turneu, fapt ce a atras atenţia antrenorilor de la lot, fiind convocat să participe la un turneu de selecţie, alături de cei mai buni jucători din ţară. Elevul lui Sergiu Carp a primit Excepţie Naţională


După ce a făcut senzaţie şi a câştigat turneu după turneu la categoria de vârstă 10 ani, Patrik Bolduţ a trecut la o categorie superioară, însă, prestaţiile sale au rămas la fel de bune.

Antrenat de Sergiu Carp, puştiul a continuat să câştige mai multe turnee. Mai mult, Patrik a câştigat şi turneul Kinder Joy Masters, câştigându-şi dreptul de a participa la turneul internaţional ce va fi organizat de Academia de Tenis a celebrului Rafael Nadal.

Prestaţiile sale bune nu au fost trecute cu vederea, iar elevul lui Sergiu Carp a intrat în atenţia antrenorilor de la lotul naţional, Patrik fiind convocat să participe la Selecţia Naţională U 12, alături de cei mai buni 15 jucători din ţară.

Cei 16 sportivi prezenţi la acţiunea lotului naţional au fost împărţiţi în patru grupe, iar Patrik Bolduţ a făcut parte din Grupa C, alături de Sandu Vlad (locul 3 FRT – Dinamo Bucureşti), Eneas Burde (locul 8 FRT - CS Marc Tenis Cluj-Napoca) şi Iancu Manolache (locul 12 FRT - CS Văideanu Braşov), toţi trei fiind născuţi în anul 2009, în timp ce Patrik este născut în anul 2010.

Diferenţa de vârstă şi-a făcut simţită prezenţa, iar în primele două jocuri, Patrik a cedat împotriva lui Sandu Vlad, dar şi împotriva lui Eneas Burde. Pentru tenismenul sălăjean a urmat duelul cu Iancu Manolache, pe care cel din urmă l-a câştigat.

“Patrik s-a descurcat bine. A mai scăpat de emoţii şi n-a jucat rău, mai ales că această selecţie nu este la categoria lui de vârstă, el fiind prezent datorită unei excepţii naţionale. Dar, s-a ridicat la nivelul jucătorilor şi chiar a fost lăudat de antrenorii de aici. În toamnă, Patrik va avea selecţia la categoria lui de vârstă”.

Sergiu Carp – antrenorul lui Patrik Bolduţ

Foto: AMC Fotograf

Patrik Bolduţ a început să practice tenisul de câmp la vârsta de 7 ani, iar ascensiunea sa a pornit odată cu transferul la ACS Sergiu Carp Tennis Club.

Sub comanda antrenorului Sergiu Carp, Patrik a reuşit să câştige peste 10 turnee la categoria de vârstă 10 ani sau categoria de vârstă 12 ani.

Visul puştiului minune al tenisului sălăjean este ca într-o zi să poată să joace la fel ca Roger Federer, idolul său din tenis.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in TENIS