Connect with us

FOTBAL

SCM Zalău – CSO Cugir, în primul baraj pentru promovarea în Liga a II-a

Deşi aproape toată lumea era convinsă că formaţia zălăuană va întâlni Unirea Dej în primul baraj pentru Liga a II-a, situaţia s-a schimbat radical în Seria a IX-a, chiar în ultima etapă, în care CSO Cugir a urcat pe primul loc şi a câştigat seria

SCM Zalău se pregătea de un prim baraj de promovare cu Unirea Dej, grupare ce a dominat Seria a IX-a şi a fost aproape tot timpul pe primul loc. Situaţia s-a schimbat radical chiar în ultima etapă, când Unirea Dej a obţinut doar o remiză pe teren propriu cu Avântul Reghin. Ocupanta locului secund – CSO Cugir – a profitat la maxim, iar după victoria de la Sănătatea Cluj a egalat Unirea Dej la puncte.

Cugirul a devenit câştigătoarea seriei, iar diferenţa s-a făcut la un singur gol, la golaveraj! Cele două echipe au terminat la egalitate de puncte, iar situaţia a fost egală şi la meciuri directe, astfel că s-a ţinut cont de golaveraj, formaţia din Alba având +21 la golaveraj, faţă de +20 cât a avut Unirea.

Astfel, la baraj, SCM Zalău va juca cu CSO Cugir, iar Minaur Baia Mare va da peste Unirea Dej.

SCM Zalău va fi gazda jocului tur programat sâmbătă, 8 mai, în timp ce returul se va disputa la Cugir pe 15 mai.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL