Connect with us

FOTBAL

George Zima dorit de SCM Zalău!

Antrenorul Şimleului s-a aflat pe lista de antrenori cu care conducerea de la SCM a discutat după plecarea lui Marius Paşca. Cum tânărul tehnician mai are contract cu Sportul Şimleu, venirea sa la Zalău s-ar putea realiza doar după ultimele două etape


În vara anului 2019, când Sportul Şimleu şi-a propus câştigarea titlului în Liga a IV-a şi promovarea în Liga a III-a, la echipă a fost adus antrenorul George Zima.

Tânărul tehnician din Bihor venea după o perioadă în care a antrenat în ligile superioare, atât în Liga a III-a, cât şi în Liga a II-a, la Energeticianul, unde a fost chiar şi principal!

Cu George Zima antrenor, fotbalul şimleuan a renăscut, iar Sportul a promovat în Liga a III-a după doar un sezon.

Antrenorul a schimbat mentalitatea echipei, le-a insuflat jucătorilor din profesionalismul său, iar în eşalonul superior, gruparea de sub Măgură a ajuns să fie surpriza campionatului şi să se bată la un loc în “careul de aşi”.

Tehnicianul Şimleului a fost curtat în această perioadă de SCM Zalău, chiar după plecarea lui Marius Paşca.

Conducerea a discutat cu mai mulţi antrenori, iar pe listă s-a aflat şi George Zima, însă deocamdată tehnicianul rămâne la Sportul Şimleu, cu care mai are contract până la final de sezon.

“George Zima este un antrenor foarte bun, dar are un alt angajament şi îi dorim mult succes. El era o variantă pentru noi, dar înainte de Vasile Jula”.

Doru Ţârle – director SCM Zalău

George Zima: “Mi-aş dori să antrenez SCM Zalău, dar deocamdată sunt antrenorul Şimleului”

Contactat de SCM Zalău, George Zima a rămas să se concentreze pe ce are de făcut la Sportul Şimleu, echipă pe care a pregătit-o foarte bine pentru derby-ul sălăjean.

Drept dovadă, Sportul a câştigat cu SCM Zalău şi a intrat în bătălia pentru locul 4. Antrenorul mai are contract până la final de sezon cu gruparea de sub Măgură, iar venirea sa la Zalău s-ar putea realiza doar după ultimele două runde.

“Deocamdată sunt antrenorul Şimleului, cu care mai am contract până în luna mai. Cel puţin până la final de retur rămân la Şimleu. Mi-am făcut treaba la Şimleu şi  mi-aş dori să antrenez o echipă ca şi SCM Zalău. Orice discuţie a fost  cu Zalăul, nu a fost fără ştirea domnului preşedinte Ioan Gurzău şi am încercat să găsim soluţiile cele mai bune, iar lucrurile să nu fie făcute pe ascuns. De asta mă şi bucur că am câştigat sâmbătă cu Zalăul şi am demonstrat că mă bazez doar pe ceea ce înseamnă fotbal şi corectitudine. Vreau să îmi termin treaba la Şimleu”.

George Zima

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL