Connect with us

FOTBAL

Veşti din Seria a IX-a: Unirea Dej şi CSO Cugir s-au calificat matematic la baraj

Cu trei etape înaintea finalului de retur se cunosc primele două clasate din Seria a IX-a, care vor juca la barajul pentru Liga a II-a cu echipele de pe locurile 1 şi 2 din Seria a X-a


În timp ce în Seria a X-a, Minaur Baia Mare şi SCM Zalău încă nu şi-au asigurat şi matematic calificarea la baraj, în Seria a IX-a se cunosc deja primele două clasate care vor merge la barajul pentru Liga a II-a.

Aşa cum era de aşteptat, Unirea Dej şi CSO Cugir şi-au asigurat primele două locuri. Dacă Unirea a fost matematic calificată la baraj încă de acum două runde, CSO Cugir a obţinut biletele pentru baraj în etapa a XV-a, când a reuşit o victorie în deplasare, la Sticla Arieşul Turda.

Cu trei etape înaintea finalului de retur, Unirea Dej se află în fotoliul de lider, cu 37 de puncte, în timp ce echipa din Cugir ocupă locul secund, cu două puncte mai puţin. În ce priveşte ordinea locurile de pe care vor accede la baraj cele două echipe, aceasta se mai poate schimba, în condiţiile în care, peste două etape, primele două clasate se întâlnesc la Cugir.

Prima clasată din Seria a IX-a va întâlni în “dublă” manşă echipa de pe locul 2 din Seria a X-a, în timp ce formaţia de pe locul 2 din Seria  a IX-a va juca cu liderul în Seria a X-a. Câştigătoarele vor juca apoi barajul final pentru promovare, care va avea loc tot în “dublă” manşă.

Primul baraj se joacă pe 8 mai turul şi 15 mai returul, iar jocurile de la barajul final sunt programate pe 22 mai şi 29 mai.

În ce priveşte situaţia din Seria a X-a, sunt şanse ca Minaur Baia Mare şi SCM Zalău să îşi asigure şi matematic primele două locuri chiar în etapa de sâmbătă, cu condiţia ca cele două grupări să câştige, iar CAO Oradea să piardă derby-ul din Bihor cu CSC Sânmartin.

Sursa foto: Ziarul Unirea

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL