Connect with us

FOTBAL

CS Barcău Nuşfalău, marea absentă de la startul Ligii a IV-a!

Una dintre formaţiile importante din Liga a IV-a a refuzat să participe la minicampionatul care se organizează în următoarele săptămâni, motivând absenţa din cauza condiţiilor dure impuse de FRF pentru fotbalul amator


Deşi s-a pregătit pentru reluarea competiţiilor, iar în ultima perioadă a susţinut jocuri amicale, dar a bifat şi câteva achiziţii importante, CS Barcău Nuşfalău a refuzat să mai participe la minicampionatul Ligii a IV-a.

Astfel, una dintre cele mai importante formaţii din Sălaj, cu tradiţie în fotbalul din Liga a IV-a spune pas competiţiei, motivând absenţa din cauza condiţiile prea dure impuse de FRF pentru fotbalul amator.

Directorul sportiv, Robert Goie, spune că disputarea a două meciuri în decurs de doar două zile ar însemna prea mult pentru echipa sa, ţinând cont de perioada lungă fără meciuri oficiale, din martie 2020.

“Apreciez eforturile făcute de AJF Sălaj de a relua competiţiile, merită toate felicitările pentru acest lucru, însă în urma unor discuţii cu jucătorii şi cu domnul primar Radu Mate, am stabilit să nu participăm la acest minicampionat. Ne este un dor teribil de fotbal, însă condiţiile impuse de FRF mi se par foarte dure pentru fotbalul amator. Nu putem obliga jucătorii să evolueze 180 de minute în 2 zile, după 13 luni de pauză, şi să dea şi randament maxim. Ba mai mult, dacă apare un test pozitiv de Covid se complică problema”, susţine Robert Goie.

CS Barcău Nuşfalău îşi anunţase candidatura la primele locuri, mai ales după ce la echipă a ajuns Robert Goie şi antrenorul Călin Pop, însă va trebui să mai aştepte startul sezonului următor, care va începe abia în toamnă.

“Atâta timp cât voi fi eu la Nuşfalău îmi doresc ca echipa să performeze, însă consider că acest lucru nu se poate face pe repede înainte, cu şapte jocuri în 3 săptămâni. Felicit conducătorii care şi-au asumat participarea, sper ca toţi cei implicaţi să termine sănătoşi acest turneu şi fie ca cea mai bună echipă să câştige. Desigur, Rapid Jibou are prima şansă şi având în vedere lotul numeros şi omogen de care dispun consider că au şanse chiar şi la promovare, dacă îşi doresc cu adevărat acest lucru. Noi vom aştepta noul sezon, care sper să se dispute in condiţii normale, iar atunci vom ataca câştigarea campionatului”, a declarat Robert Goie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL