Connect with us

FOTBAL

Derby de Sălaj, sub Măgură

Sportul Şimleu şi SCM Zalău se află faţă în faţă pentru a treia oară în acest sezon. Confruntarea precedentă de sub Măgură a fost câştigată de şimleuani, în Cupa României, iar în meciul din turul de campionat, zălăuanii şi-au luat revanşa. Partida de sâmbătă o plasează pe SCM Zalău favorită,dar se anunţă un derby cu orgolii şi ambiţii, în care elevii lui George Zima vor să iasă de pe teren neînvinşi

Sâmbătă, ora 17.00, Stadionul “Măgura”: Sportul Şimleu- SCM Zalău

Dacă în perioada 2017 – 2019, nu a avut nici măcar o echipă în Liga a III-a, Sălajul are acum două formaţii în acest eşalon, ambele cu rezultate bune în Seria a X-a. Dacă SCM Zalău  se află pe poziţia secundă şi se bate pentru barajul de Liga a II-a şi chiar pentru promovare, nou-promovata Sportul Şimleu se află pe locul 5.

Şimleuanii au făcut o figură frumoasă la prima participare în Liga a III-a şi obiectivul de menţinere la acest nivel este ca şi atins. Însă, ambiţionaţi de către antrenorul George Zima, Marius Leitan şi colegii săi îşi doresc şi mai mult.

Aflaţi pe locul 5, cu trei etape înaintea finalului de retur, Sportul Şimleu trage cu ochiul la o clasare pe locul 4, poziţie de care o despare doar două puncte.

Neînvinsă în acest campionat pe teren propriu, Sportul Şimleu speră să rămână la fel şi după derby-ul sălăjean cu SCM Zalău. Confruntarea dintre cele două echipe este la episodul 3 în acest sezon. Primul episod a avut loc în faza I a Cupei României, când Sportul Şimleu a reuşit surpriza şi a câştigat la loviturile de departajare.  În meciul din tur, de la Zalău, SCM a câştigat cu 4 – 2, însă gruparea de sub Meseş a prins-o pe picior greşit pe echipa şimleuană, care avea mai mulţi jucători infectaţi cu COVID-19, dar şi pe antrenorul George Zima care nu a putut lua loc pe bancă.

Înainte şi după acel joc s-a creat o zarvă, iar preşedintele Ioan Gurzău acuza modul cum a trata DSP Sălaj cazurile de COVID-19 din cele două tabere.  Rezultatul final nu s-a mai putut schimba, dar acum şimleuanii par decişi să se revanşeze după acel meci.

Partida pare mai importantă pentru SCM Zalău, în condiţiile în care echipa antrenată de Vasile Jula este la bătălie pentru calificarea la baraj.

Cu trei etape înainte de final, SCM are 3 puncte peste CAO, iar un pas greşit la Şimleu ar dinamita finalul de campionat, dacă cei de la CAO ar reduce din diferenţa până la locul 2. Situaţia poate fi exact invers, dacă SCM Zalău câştigă la Şimleu, iar CAO Oradea pierde derby-ul bihorean cu CSC Sînmartin, scenariu în care zălăuanii devin matematic calificaţi la barajul de Liga a II-a.

În ambele echipe lipsesc jucători importanţi

Derby-ul sălăjean le găseşte pe ambele echipe cu unele probleme de lot. Sportul Şimleu nu poate conta pe jucătorii accidentaţi, pe care nu i-a avut la dispoziţie nici în etapele trecute, este vorba de Răzvan Pop, Roland Crişan, chiar şi  Ismael Guiti. Fundaşul ar putea fi în lot, însă sunt slabe şanse ca el să fie forţat la acest joc.

De cealaltă parte, la SCM Zalău lipseşte Raul Stanciu, care mai are o etapă de suspendare după ce a încasat cartonaşul roşu la meciul de la Baia Mare. Indisponibil este şi Florin Pop, pentru cumul de cartonaşe galbene.La Sportul Şimleu revine după o etapă de suspendare Marius Leitan, iar la SCM Zalău  Mihai Petra, care a fost suspendat la partida cu Gloria Bistriţa.

Partida dintre Sportul Şimleu şi SCM Zalău are loc sâmbătă, de la ora 17.00, pe Stadionul Măgura. Este un meci care s-ar fi bucurat de o asistenţă numeroasă, însă ţinând cont de restricţiile impuse pe perioadă de pandemie,  partida se va juca fără spectatori. Cei mai norocoşi suporteri pot găsi un loc la gard, sau pe garaje, însă gazdele vor transmite partida pe canalul de youtube, la fel cum s-a întâmplat la toate partidele din acest campionat.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL