Connect with us

FOTBAL

Acţiune de selecţie pentru formarea lotului naţional U14 la Hereclean, sub privirile lui Ion Geolgău

Joi, începând cu ora 13.00, la Baza Sportivă “Viitorul” din Hereclean vor fi văzuţi la treabă cei mai bun 34 de juniori din şase judeţe la categoria 2007, din rândul cărora se vor alege 17 jucători care vor merge în etapa finală a selecţiei pentru formarea lotului naţional U14. Acţiunea va fi supervizată de Ion Geolgău, managerul departamentului de scouting din cadrul FRF

Chiar dacă a fost o perioadă de pandemie, plină de restricţii, Turneul Speranţelor a continuat şi în acest an, pentru formarea lotului naţional U14. S-a renunţat doar la disputarea jocurilor în sistem campionat, între selecţionatele judeţen şi s-a trecut direct în etapa următoare a programului.

Astfel din trei judeţe s-a format o selecţionată, iar miercurea trecută, la Cluj-Napoca, a avut loc prima acţiune de selecţie, unde au participat cei mai buni juniori la categoria 2007 din Cluj, Bihor şi Satu Mare. A urmat vineri acţiunea de selecţie de la Sighetu-Marmaţiei, unde au fost văzuţi la treabă juniorii din Maramureş, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud, iar după centralizarea rezultatelor, din cele şase judeţe au mai rămas 34 de juniori.

Aceştia vor fi prezenţi joi, de la ora 13.00, la Baza Sportivă “Viitorul” din Hereclean, unde va avea o acţiune importantă pentru formarea lotului naţional U14, fiind practic penultima etapă a programului.

Un junior de la CS Viitorul Zalău, prezent la acţiune

Cei mai buni 34 de juniori din judeţele Sălaj, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Bihor şi Maramureş vor fi văzuţi la treabă de Ion Geolgău, managerul departamentului de scouting din cadrul FRF, dar şi ce către cei şase referenţi zonali.

Se va juca un singur meci, de câte trei reprize a 30 de minute, iar la finalul acţiunii, din cei 34 de juniori, cei mai buni 17 vor merge în etapa finală a programului, care va avea loc la Mogoşoaia.

Între juniorii care vor fi prezenţi la acţiunea de selecţie de la Hereclean se află şi un junior de la CS Viitorul Zalău – Alexandru Varga.

“Este un jucător talentat, de perspectivă, pe care îl ajută fizicul. Totul depinde de el dacă va ajunge în etapa finală a selecţiei pentru lotul naţional”, a spus Dan Lucaciu, referent zonal în cadrul FRF.

Baza Sportivă ”Viitorul“ din Hereclean a mai găzduit o astfel de acţiune de selecţie, în urmă cu doi ani, la care a mai fost prezent Ion Geolgău.

Mai multe pe acest subiect, în ediţia ziarului de miercrui, 14 aprilie.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL