Connect with us

Administraţie

FOTO – Avansează lucrările la reţeaua de apă din comuna Horoatu Crasnei

Lucrările au început în localitatea Stârciu, urmând să avanseze spre centrul comunal. “Lucrările sunt finalizate în proporţie de 35 %”, spune primarul Marian Mirişan

Comuna Horoatu Crasnei continuă dezvoltarea sub administraţia condusă de Marian Mirişan, primarul care se va ocupa de destinele comunei în următorii ani. Liberalul a fost foarte implicat încă de la început şi s-a zbătut să deblocheze proiecte existente şi să caute alte proiecte noi prin care nivelul de trai din comună să crească.

Astfel, în prezent, sunt multe proiecte aflate în derulare sau în implementare la nivelul comunei Horoatu Crasnei, iar primarul Marian Mirişan promite să facă tot ceea ce a promis în campania electorală.

Unul dintre cele mai importante proiecte care se derulează în prezent în comună este cel de aducţiune de apă din lacul de acumulare Tarniţa. Este un proiect măreţ, finanţat prin POIM.

Prin acest proiect se vor înfiinţa reţele de apă în localitatea Stârciu şi Horoatu Crasnei. Reţeaua va avea o lungime de 27 de kilometric, urmând să fie realizate 1.076 de branşamente, 602 în Stârciu şi 474 în Horoatu Crasnei.

Totodată, în cele două localităţi vor fi construite câte un rezervor de apă, fiecare având capacitatea de 200 metri cubi. Vor mai fi montaţi 8 hidranţi, o staţie de clorinare şi două staţii de pompare.

Lucrările au început în urmă cu aproximativ o lună de zile şi au avansat destul de rapid. Astfel, în prezent, primarul Marian Mirişan estimează că lucrările sunt finalizate în proporţie de 35 %.

“Avem în derulare mai multe proiecte importante. Au început lucrările şi la măreţul proiect de aducţiune de apă de la Tarniţa, iar lucrările sunt în prezent finalizate în proporţie de 35 % şi vor fi cuprinse localităţile Horoatu Crasnei şi Stârciu”, spune primarul Marian Mirişan.

În ceea ce priveşte situaţia localităţilor Hurez şi Şeredeiu, autorităţile locale lucrează pentru întocmirea altui proiect.

În paralel, în comună se doreşte şi înfiinţarea unei reţele de canalizare.

Documentaţia este pregătită şi urmează să se găsescă programul potrivit pentru finanţare.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Administraţie