Connect with us

HANDBAL

Gheorghe Tadici: “Nu este normal ca după meciuri să ne oprim în benzinărie, pentru ca jucătoarele să se spele şi să se schimbe”

Nemulţumit de cum se organizează campionatul Ligii Naţionale, cât mai ales de condiţiile pe care le au jucătoarele la aceste turnee, antrenorul de la HC Zalău a pus din nou punctul pe i. Tehnicianul speră ca odată cu startul returului să se revină spre o normalitate, iar jucătoarele să aibă acces la vestiare şi să nu mai fie nevoite să se echipeze prin tribune

Cel mai lung tur din Liga Naţională s-a încheiat miercuri, odată cu ultimele meciuri din etapa a XV-a. Prima parte de campionat a început în octombrie şi s-a terminat la început de aprilie, deşi FRH a organizat campionatul sub formă de turnee.

Au fost practic 12 turnee, dintre care unul singur a cuprins mai multe etape, iar în celelalte turnee s-au disputat doar câte o rundă!

Turneele s-au organizat la Bucureşti, Sf. Gheorghe, Braşov, Ploieşti, Vâlcea şi Baia Mare, iar acest aspect a dezavantajat multe echipe.

 Nemulţumit de cum se organizează campionatul Ligii Naţionale, cât mai ales de condiţiile pe care le au jucătoarele la aceste turnee, antrenorul de la HC Zalău a pus din nou punctul pe I şi a atras atenţia că odată cu începerea returului, trebuie să se revină spre o normalitate.

“Să sperăm că se va intra într-o oarecare normalitate,  iar la următorul turneu, jucătoarele să aibă dreptul să intre în vestiar și să se spele după meciuri. Nu e normal ca noi să plecăm după meci și să oprim într-o benzinărie pentru ca jucătoarele să se spele și să se schimbe”, a spus Gheorghe Tadici.

HC Zalău a câştigat cu 21 – 18 ultimul meci din tur cu CSM Slatina şi a acumulat 21 de puncte, ceea ce l-a mulţumit pe antrenor.

“A fost o victorie normală. Am fost mai buni şi faptul că am avut o singură aruncare de la 7 m, asta spune multe. Remarc faptul că, deși este a cincea deplasare pe teren neutru la București, ne-a priit Sala Polivalentă și am făcut niște puncte importante. Avem 21 de puncte, ceea ce ne propusesem pentru tur, îmi felicit toate jucătoarele pentru că au știut foarte bine să gestioneze competiția. Nu e ușor să faci 9-10 ore pe drum în cinci deplasări și să mai faci și puncte”, a spus Tadici după meciul cu Slatina.

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL