Connect with us

DIVIZIA A1

SCM Zalău a surclasat Steaua şi a făcut un pas mare spre medalii!

În faţa echipei care a învins Zalăul, atât în tur, cât şi în retur, SCM s-a revanşat cu vârf şi îndesat şi a câştigat cu un categoric 3 – 0 disputa din cadrul primului turneu din play-off ce are loc în aceste zile, în Sala Sporturilor Gheorghe Tadici din Zalău. Cu această victorie, zălăuanii rămân pe locul 2, înaintea partidelor cu Arcada Galaţi şi SCMU Craiova

Singura echipă care a învins SCM Zalău în sezonul regulat, atât în tur, cât şi în retur, a fost Steaua Bucureşti. La primul meci din play-off, din cadrul turneului de la Zalău, echipa antrenată de Sorin Pop şi Marius Lazăr s-a revanşat cu vârf şi îndesat şi s-a impus cu un categoric 3 – 0.

A fost un meci controlat autoritar de zălăuani, deşi echipa nu l-a putut avea în teren pe căpitanul Leo Dal Bosco.

Chiar dacă începutul primului set a aparţinut steliştilor, care au avut avantaj pe tabelă la 1 – 3, 3 – 4, 7 – 8 sau 8 – 9, gazdele au revenit şi au întors scorul, având avantaj de două puncte la 13 – 11. A venit rândul Stelei să revină şi să conducă la 15 – 16, acesta fiind însă ultimul moment în care echipa din capitală a fost în avantaj. SCM s-a dus la patru puncte, iar la 21 – 17, oaspeţii au cerut time-out, însă echipa Zalăului nu a mai putut fi blocată, iar primul set s-a terminat la 25 – 21.

SCM Zalău a început în forţă setul doi şi din debut a avut avantaj mare. Steaua s-a apropiat la două puncte, dar SCM a avut un joc foarte bun pe atac şi de la 13 – 11 s-a făcut 16 – 11. Finalul de set a fost fără istoric, iar zălăuanii s-au impus la o diferenţă de 10 puncte.

Cu orgoliul rănit, Steaua a avut momente bune în setul trei, mai ales la început când a condus cu 2 – 5, 4 – 7 şi 6 – 9. Zălăuanii au recuperat la timp, iar ultima dată când steliştii au fost în avantaj a fost la scorul de 9 – 10. Cu un joc mai bun pe ambele faze, SCM Zalău a revenit şi s-a distanţat la 17 – 12. La 19 – 13, antrenorului Stelei a cerut time-out, însă fără niciun efect, deoarece Steaua nu a mai avut puterea să revină. O diferenţă de 8 puncte a fost în setul trei, iar SCM Zalău a obţinut 3 puncte mari în lupta pentru medalii.

În celălalt meci al zilei, SCMU Craiova a produs surpriza şi a câştigat cu 3 – 2 în faţa campioanei Arcada.

Vineri, de la ora 14.00, SCMU Craiova joacă cu Steaua, iar de la ora 18.00, SCM Zalău dă piept celor de la Arcada Galaţi.

După primele meciuri din play-off, Arcada are 56 de puncte, iar pe 2 se află SCM Zalău cu 49 de puncte. Locul 3 este ocupat de SCMU Craiova, cu 46 de puncte, iar pe 4 se află Steaua, tot cu acelaşi număr de puncte

SCM Zalău – Steaua Bucureşti 3 – 0 (21, 15, 17)

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1