Connect with us

FOTBAL

Prima Asociaţie Judeţeană de Fotbal care dă drumul la Liga a IV-a!

Deşi protocolul medical nu a fost modificat, AJF Arad a decis să pornească campionatul Ligii a IV-a. Din 12 echipe înscrise iniţial au mai rămas 9 care vor juca în această primăvară chiar dacă vor trebui să suporte costurile cu testarea RT-PCR


A trecut mai bine de un de când în multe judeţe nu s-a mai jucat vreun meci oficial la Liga a IV-a ş Liga a V-a. Restricţiile impuse de pandemie a blocat sportul de la amatori, iar în multe judeţe, competiţiile nu pot începe din cauza costurilor ridicate cu actualul protocol medical aflat în vigoare.

În Arad însă, AJF a decis să spună stop perioadei negre fără fotbal. Astfel, la ultimul Comitet Executiv s-a decis că Liga a IV-a să pornească la drum în această primăvară. Iniţial au fost 12 echipe la start, dar au mai rămas 9 grupări  care au anunţat că pot suporta cheltuielile ce constau în testarea RT-PCR pentru coronavirus, la două săptămâni.

Victoria Felnac,  CS Ineu, Victoria Zăbrani, Frontiera Crutici, Păulişana Păuliş, Unirea Sântana, Şoimii Şimand, UTA II şi CS Socodo sunt cele nouă participante la competiţia care deşi era programată pentru duminică, 27 martie, startul competiţiei a fost amânat cu o săptmână, din cauza restricţiilor noi ce au intrat în vigoare la nivel naţional.

Vor fi necesare cinci testări pentru a acoperi tot programul competițional (9 etape, o echipă stă), fără „intermediare”. Totodată, cheltuielile cu testarea arbitrilor vor fi suportate de către cluburile participante printr-o taxă de solidaritate iar la meciuri va fi un singur observator, care probabil va sta în tribună, pe model FRF.

Din păcate, datorită situației pandemice, a creșterii numărului de infectări, protocolul medical pentru tot sportul românesc nu s-a modificat. Așadar, rămâne în vigoare cel vechi, cu teste PCR din 14 în 14 zile, respectarea unor condiții la stadion și alte detalii prevăzute în protocol. Liga 4-a a și rămas în 9 echipe și asta pentru că trei dintre ele nu și-au putut asuma cheltuielile pentru respectarea protocolului anti-COVID. După ce se așează lucurile la Liga 4-a, vom avea o întâlnire și cu reprezentanții Ligii 5-a și sperăm să avem și acolo un mic turneu. În țară, majoritatea județelor încă nu au luat o decizie, au amânat deocamdată. Speranța noastră este să avem parte de un turneu reușit, să fim feriți de evenimente neplăcute, să dăm o campioană județeană și apoi să așteptăm decizia FRF cu privire la promovarea în Liga a 3-a. Bineînțeles, ne dorim să reluăm șirul promovărilor în al treilea eșalon, mai ales că în județul nostru avem trei-patru care ar putea juca fără probleme în Liga 3-a”, a declarat Răzvan Cadar, președintele Asociației Județene de Fotbal Arad, pentru Sport Arad.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL