Connect with us

BOX

Cristian Terec – în vederile lotului naţional. Trebuie să-l impresioneze pe Dorel Simion

Pugilistul de la CSM Zalău va participa în această săptămână la o acţiune de selecţie pentru lotul naţional al României ce va avea loc la Târgu Jiu. Elevul lui Adi Popuţea are şansa să-l impresioneze pe fostul medaliat olimpic de la Sydney, astfel încât să fie cooptat în lotul naţional de juniori


Chiar dacă lotul feminin de box de la CSM Zalău este unul dintre cele mai valoroase din ţară, şi lotul masculin propune nume interesante şi de care am putea să auzim în viitor. Drumul e lung şi adeseori anevoios, dar prin muncă, seriozitate şi perseverenţă, orice este posibil.

După ce în ediţia ziarului trecut aduceam în faţa voastră, a cititorilor, povestea lui Răzvan Cristea, un puşti ce promite să facă performanţă în box, de această dată, vă prezentăm un alt sportiv interesant şi care are parte de o săptămână foarte importantă pentru carierea sa sportivă.

Vorbim despre Cristian Terec, un tânăr născut în anul 2005 care are în palmares titlul de vicecampion naţional, obţinut în anul 2019 la Târgu Jiu, la categoria de vârstă cadeţi. Între timp, elevul lui Adrian Popuţea a schimbat categoria de vârstă, însă, forma sa a rămas aceeaşi.

Mai mult, la doi ani de la momentul în care a pus mâna pe medalia de argint la Naţionale, Terec se va întoarce în această săptmămână la Târgiu Jiu pentru a participa la o acţiune de selecţie pentru lotul naţional de juniori.

Terec va fi însoţit de Adrian Popuţea, cei doi urmând să ajungă joi la Târgu Jiu pentru un stagiu de pregătire centralizat ce va dura până duminică. În cadrul pregătirii vor avea loc sparring-uri, dar şi antrenamente comune între sportivii de la lot.

În această perioadă, pugilistul sălăjean are şansa să-l impresionze pe Dorel Simion – fostul medaliat cu bronz la Olimpiada de la Sydney 2000. Dacă va reuşi asta, Cristian Terec va fi cooptat în lotul naţional de juniori.

După cum ne mărturiseşte antrenorul său, principala calitate a lui Terec este viteza de reacţie. Astfel, am putea spune că nu prea este mult timp de gândit, iar pugilistul trebuie să reacţioneze rapid pentru un pas important în cariera sportivă.

Pe această cale, îi urăm şi noi multă baftă la selecţie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

More in BOX