Connect with us

Actualitate

ULTIMĂ ORĂ. Guvernul a făcut plăți de aproape 4 milioane de euro în Sălaj pentru investiții de pe PNDL

Nu mai putin de 25 de comune și orașul Șimleu Silvaniei au primit de la Ministerul Dezvoltării sumele aferente investițiilor realizate pe celor două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală


Veşti bune de la Ministerul Dezvoltări pentru nu mai puţin de 25 de UAT-uri din judeţul Sălaj.

Săptămâna aceasta nu se putea încheia mai bine pentru administraţiile locale care au primit finanţare pentru proiectele de pe PNDL.

Astfel, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a făcut vineri, 19 martie, plăți de peste 13 milioane de lei pentru investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în 26 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT-uri) din Sălaj.

De departe, cei mai mulţi bani au ajuns la Mirşid, acolo unde administraţia a primit finanţare de peste 1 milion de lei.

Peste 700.000 de lei ajung şi la Horoatu Crasnei, în timp ce comunele Pericei sau Valcău de Jos vor primi finanţări de aproape 700.000 de lei.


Lista finanţărilor UAT-urilor din Sălaj

Almaşu 200.499,13 lei

Bălan 219.366,98 lei

Bălan 510.336,89 lei

Bănişor 262.638,17 lei

Bănişor 272.689,60 lei

Bobota 216.078,01 lei

Bocşa 601.886,03 lei

Boghiş 289.675,74 lei

Buciumi 515.881,06 lei

Buciumi 244.295,96 lei

Cizer 15.470,00 lei

Cizer 604.819,72 lei

Creaca 113.790,30 lei

Horoatu Crasnei 776.169,39 lei

Ileanda 188.000,00 lei

Lozna 882.821,66 lei

Meseşenii de Jos 285.531,59 lei

Mirşid 1.185.443,12 lei

Năpradea 364.209,42 lei

Nuşfalău 228.531,44 lei

Nuşfalău 192.682,42 lei

Şimleu Silvaniei 327.133,66 lei

Şimleu Silvaniei 56.049,00 lei

Pericei 658.497,55 lei

Plopiş 343.576,90 lei

Românaşi 293.569,36 lei

Românaşi 328.442,13 lei

Rus 538.935,11 lei

Sălăţig 334.805,24 lei

Sâg 637.896,44 lei

Someş-Odorhei 308.925,02 lei

Surduc 409.193,79 lei

Valcău de Jos 686.915,94 lei

loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Actualitate