Connect with us

FOTBAL

AS Creaca Jac pune accentul pe tinerii din comună

Echipa condusă de Samir Sabou nu se gândeşte la performanţă în primul rând, ci mai degrabă la cum poate atrage tinerii din comună să vină să facă sport. Până la urmă, despre asta ar trebui să fie vorba în Liga a V-a, dacă o echipă nu are gând de promovare


După o pauză de foarte mulţi ani, în anul 2013, fotbalul reînvia la Jac, la iniţiativa inimosului Samir Sabou, cel care în anul respectiva punea bazele echipei AS Creaca Jac, o echipă competitivă la care străluceau încă din primul sezon nume precum Răzvan Sabou, Flaviu “Pokemon” Ciurbea, Adrian Sabou sau stâlpul din apărare, Marius Taloş.

AS Creaca Jac a fost aproape să câştige Seria Est din Liga a V-a încă din primul sezon, însă, a pierdut la “mustaţă” în faţa Cetăţii Buciumi.

În sezonul următor, AS Creaca Jac şi-a luat revanşa, “briliantul” Răzvan Sabou conducându-şi echipa spre câştigarea Seriei Est. 

Echipa nu a promovat în eşalonul superior şi s-a reorganizat, punând bazele pe copiii din comună. Au urmat câteva sezoane de tranziţie pentru echipa comunei Creaca, însă, Samir Sabou – conducătorul echipei, are satisfacţia că tinerii din comună vin la echipă şi fac mişcare.

În sezonul 2019 – 2020, la Creaca se remarcau jucători din “garda veche”, precum Adrian Sabou, dar şi tineri precum Răzvan Faur, George Marian sau Adrian Groza.

Echipa se lupta pentru locurile de play-off, însă, pandemia a oprit totul în martie 2020, iar la un an distanţă, lumea fotbalului mic încă aşteaptă cu nerăbdare începerea campionatului.

“Ne-am dori să înceapă campionatul cât mai repede. Este prea lungă această pauză, să nu facem un pic de mişcare. Toate magazinele sunt pline şi sportul amator este mort. Sperăm să se îmbunătăţească situaţia şi să putem juca măcar meciuri amicale. În plus, dacă va mai dura pauza asta, pe mulţi jucători îi vom pierde şi iar trebuie să o luăm de la capăt. Sunt mulţi copii care nu mai vin dacă nu ai continuitate. E greu, dar sperăm că va fi bine cât mai curând”, ne-a declarat Samir Sabou.

Baza sportivă de la Jac a fost întreţinută corespunzător

Terenul de fotbal din Jac este unul de dimensiuni mai mici, dar cochet şi primitor. Suporterii pătimaşi din zonă susţineau echipa proprie şi făceau un infern pentru adversari, însă, în ultimul an, la teren a fost linişte…

Chiar şi aşa, în perioada asta fără activitate fotbalistică, terenul de fotbal a fost întreţinut corespunzător şi conform conducătorului Samir Sabou, terenul se prezintă într-o stare bună.

Cât despre pauza această, conducătorul de la AS Creaca Jac ne-a mărturisit: “Pentru mine a fost bună această pauză din punct de vedere personal, pentru că am avut ceva probleme de sănătate. Dar, mi-aş dori să ne întâlnim din nou la meciuri. Terenul de la Jac se prezintă bine şi este gata să găzduiască meciuri”.

“După ce se va vaccina 60 % din populaţie, se va da drumul şi la sportul amator”

Samir Sabou este de părere că lumea trebuie să se vaccineze, lucru pe care şi el l-a făcut la finele săptămânii trecute. Totuşi, conducătorul de la Jac speră să se găsească o soluţie, astfel încât competiţiile să se poată relua mai repede.

“Mă gândesc că după ce se va vaccina 60 % din populaţie se va da drumul şi la sportul amator. Sper totuşi să se găsească mai repede o soluţie. Ar fi o soluţie bună şi cu teste rapide, dacă s-ar putea face cu costuri cât mai mici, pentru că altfel echipele din Liga a V-a nu şi-ar permite aceste testări”.

Samir Sabou – conducător AS Creaca Jac

“Nu ne interesează locul 1. Vrem să aducem tinerii din comună la mişcare”

Deşi a avut o generaţie bună şi a câştigat Seria Est din Liga a V-a, la AS Creaca Jac nu s-a pus accent pe performanţă, ci mai degrabă pe a atrage cât mai mulţi tineri din comună să vină la mişcare.

Această deviză va rămâne în actualitate şi în noul sezon, indiferent când va începe.

“Pe noi, comuna Creaca, nu ne-a interesat locul 1, pe noi ne interesează să aducem cât mai mulţi tineri din comună să facă sport. Asta este deviza noastră, nu neaparat să câştigăm locul 1 şi să promovăm. Noi suntem o comună mică, o echipă săracă şi ne propunem să aducem copiii din comună să facă mişcare. Cred că acesta ar trebui să fie scopul echipelor din Liga a V-a, care nu îşi doresc promovarea. Trăim cu speranţa că va fi bine”, a conchis Samir Sabou.

Revine Răzvan Sabou?

Briliantul de la Jac este cel mai titrat jucător al echipei. Răzvan Sabou are în palmares titlu de campion judeţean atât cu Dumbrava Gîlgău, cât şi cu Unirea Mirşid.

În ultimul sezon, atacantul a fost împrumutat la Rapid Jibou, însă, odată cu startul noului sezon, cei de la AS Creaca Jac îl aşteaptă înapoi cu braţele deschise.

“În ceea ce priveşte lotul, schimbări nu au fost semnalate. Avem câţiva jucători care au fost împrumutaţi în sezonul trecut, printre care şi Răzvan Sabou. Dacă se hotărăsc să vină înapoi, noi îi primim cu braţele deschise. Dacă vor să plece din nou, nu e nicio problemă”, ne-a spus conducătorul echipei.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL