Connect with us

Sporturi

Îţi taie respiraţia. Povestea Clubului de Turism Montan “Someşul” Someş Odorhei. Experienţele şi peripeţiile întâmpinate pentru a cuceri vârfurile lumii

Mont Blanc, Matterhorn, Damavand sau Kazbek sunt doar câteva dintre vârfurile cucerite de cei de la Clubul de Turism Montan “Someşul”. O avalanşă de zăpadă a răpit şansa cucerii vârfului Lenin (7.134m). Însă, despre peripeţiile întâmpinate pe trasee, experienţe plăcute şi neplăcute, cât şi planuri de viitor, toate le găsiţi în rândurile ce urmează


“Noi ne dorim drumuri lungi, locuri noi, dar oriunde am fi şi orice am face, privirea noastră se va întoarce către munţi, către munţii pe care i-am îndrăgit. Amintirile vor rămâne la fel de vii, când paşii obosiţi nu vor mai asculta îndemnul dorului…”. Aşa îşi încep povestea cei de la Clubul de Turism Montan “Someşul” din Someş Odorhei.

Au o poveste frumoasă, au multe de spus, amintiri şi peripeţii, expediţii frumoase, escaladări, concursuri şi tot ceea ce înseamnă frumuseţea munţilor.

Redacţia Sportul Sălăjean & Ştirile din Sălaj şi-a propus să aducă în faţa voastră, a cititorilor, povestea celor de la CTM “Someşul”.

Pentru a afla toate peripeţiile lor, am stat de vorbă cu preşedintele clubului, Alexandru Pop, care a avut amabilitatea de a ne relata câteva experienţe.

CTM “Someşul” este singurul club montan activ din judeţul Sălaj, acesta luând fiinţă în anul 2008, iar în anii de activitate a reuşit să aducă un număr impresionant de premii din toată ţara în cadrul concursurilor de turism montan.

Clubul are 25 de membri activi, dar şi 25 de volunari care se alătură la unele expediţii.

Clubul se laudă cu expediţii internaţionale în munţii Rila din Bulgaria pe vârful Musala de 2925 m, în munţii Alpi din Austria pe vârful Grossglockner de 3798 m, şi în Franţa pe vârful Mont Blanc de 4810 m, vârful Kleinglockner 3770 m, în munții Pamir – Vârful Lenin 7134 m (până la 5400 m), în masivul Alborz Vârful Damavand 5671 m, Munţii Caucaz – Vârful Kazbek 5047 m.

Ce înseamnă un concurs de turism montan

În fiecare an se întocmeşte un calendar competiţional cu diverse competiţii. Un concurs de turism presupune mai multe probe montane, precum drumenţie montană, alpinism, orientare turistică, culturală, anumite cluburi au şi probă de slide show sau probă de fotografie.

Totodată, concursurile pot fi de mai multe tipuri, însă, cei de la CTM “Someşul” preferă cupele şi trofeele.

“Povestea noastră a început în 2008. Am participat la primele concursuri de turism montan din ţară şi atunci am văzut ce înseamnă un club de turism şi ce înseamnă să fie un concurs”, şi-a început povestirea Alexandru Pop.

De precizat este faptul că membrii clubului nu sunt doar din Sălaj, ci din toata ţara.

Cupa Someşul, competiţie de tradiţie

CTM “Someşul” nu doar participă la concursuri, ci chiar organizează o competiţie ce anul trecut a avut o ediţie aniversară. Este vorba despre Cupa Someşul care în 2020 şi-a consumat ediţia cu numărul 10.

Deşi a fost destul de greu de organizat, având în vedere situaţia epidemiologică, până la urmă, organizatorii au făcut tot ce le-a stat în putinţă să poată organiza ediţia aniversară.

Prima ediţie a Cupei “Someşul” a avut loc la Răchiţele, acolo unde a avut loc şi ediţia a 10-a. Însă, locaţiile au fost diferite, pentru că CTM “Someşul” încearcă să organizeze competiţia în locuri diferite.

Şi în Sălaj, Cupa “Someşul” şi-a consumat două ediţii. Astfel, ediţia a 8-a a avut loc la Cliţ, în timp ce ediţia a 9-a s-a desfăşurat la Năpradea.

Mont Blanc, cucerit de “Someşul” Someş Odorhei

Vârful Mont Blanc este cel mai înalt vârf din Europa de Vest, situat pe graniţa dintre Franţa şi Italia.

Este un punct de reper pentru toţi iubitorii munţilor.

Având o altitudine de 4.810 m, membrii CTM “Someşul” şi-au luat “inima în dinţi”, iar la data de 1 iulie 2019 au decis să cucerească “Doamna Albă” (La Dame Blanche) – aşa cum mai este cunoscut Vârful Mont Blanc.

Pentru Alexandru Pop, a fost a treia încercare de a cuceri vârful, bucuria de la final fiind una care nu poate fi descrisă în cuvinte. Un alt vârf cucerit de cei de la CTM “Someşul” Someş Odorhei în anul 2019 a fost Vârful Kazbek (5.047 m), Munţii Caucaz – Georgia.

“Ultimii doi ani au fost foarte grei cu tot ce înseamnă expediţii şi sponsorizări. În 2019 am reuşit să mergem pe Mont Blanc şi Kazbek. În fiecare an facem câte o expediţie internaţională. Anul trecut a fost foarte greu pentru că expediţiile sunt foarte costisitoare. Oricum, până acum, orice sponsorizare nu a acoperit toate costurile unui concurs sau expediţii. Dar, bineînţeles că ne ajută mult orice ajutor”, ne-a spus Alexandru Pop.

Cea mai frumoasă experienţă

Au fost atâtea şi atâtea expediţii frumoase, concursuri, peripeţii, fiecare munte, fiecare vârf având farmecul lui.

Astfel, este destul de greu să alegi o singură expediţie, o singură experienţă, o singură amintire. Este de înţeles, dar cu toate acestea, Alexandru Pop a făcut un efort şi ne-a povestit care ar fi cea mai frumoasă experienţă, deşi nu presupune cucerirea unui vârf, pentru că o avalanşă i-a răpit această şansă de a cuceri Vârful Lenin din Munţii Pamir din Kyrgyzstan.

“Este greu să aleg o singură experienţă. Fiecare expediţie are farmecul ei, fiecare ieşire la munte are farmecul ei. Dar, dacă ar fi să aleg, poate că ar fi peripeţiile din Pamir din 2014 când ne-a prins avalanşa. A fost cea mai rea, dar şi cea mai frumoasă experienţă. Am rămas blocaţi la 5.400 de metri altitudine. A venit avalanşa, ne-a luat echipamentele şi a trebuit să coborâm noaptea. Din păcate, acea avalanşă a răpit şi viaţa a patru persoane, dar membrii clubului nostru au scăpat teferi. Însă, după întoarcerea acasă am avut ceva probleme de sănătate”, spune preşedintele Clubului de Turism Montan “Someşul”.

Vârful Matterhorn, cucerit de Alexandru Pop

Vârful Matterhorn (4.478 m) este un vârf emblematic al Munţilor Alpi, aflat la graniţa dintre Italia şi Elveţia. De altfel, sunt şi două rute de escaladare, câte una pentru fiecare ţară.

În 2018, Alexandru Pop a ales să cucerească acest vârf , optând pentru ruta italiană. După un drum cu multe dificultăţi, început în ţară în speranţa că va găsi sponsorizare, Alexandru Pop a cucerit vârful Matterhorn.

Din păcate, însă, pe traseu a avut parte şi de un moment groaznic, când sub ochii lui, un om şi-a pierdut viaţa.

“Un moment groaznic a fost în 2018 când am urcat pe Matterhorn. Cineva a căzut de pe stânci şi asta s-a întâmplat chiar sub mine. Am văzut cum l-au recuperat cu elicopterul. E periculos, greu, dar este şi frumos. De fapt, alpinismul este şi un sport psihologic şi se pot întâmpla şi greşeli umane, dar, inevitabil, şi accidente. Din păcate, multe accidente sunt cauzate de însuşi oamenii care nu sunt conştienţi unde merg şi nu sunt pregătiţi”, îşi aminteşte Alexandru Pop.

Alexandru Pop îşi aduce aminte şi de o expediţie în Austria, spre Vârful Grossglockner, când din senin a pornit o avalanşă de pietre, acestea fiind de dimensiuni diverse, de la un pumn şi până la un frigider. “Am avut noroc sau Dumnezeu a fost cu noi şi am scăpat cu bine”, spune preşedintele CTM “Someşul”, spune preşedintele CTM “Someşul”.

Voinţa de a merge mai departe

Văzând cum alţi oameni îşi pierd viaţa, unii s-ar gândi să renunţe la escaladări, însă, nu şi Alexandru Pop.

Deşi marcat de cele întâmplate în Munţii Pamir sau Munţii Alpi, Alexandru Pop a găsit voinţă şi motivare pentru a merge mai departe şi ne-a relatat ceea ce îl împinge de la spate să continue.

“Ne motivează să mergem mai departe frumuseţea munţilor. Nu neaparat un vârf anume, ci frumuseţea munţilor şi drumul până acolo, pentru că este plin de peripeţii. Nu este vorba că am urcat pe vârf, ne-am făcut poză cu tricolorul României şi am coborât. Totul este frumos, muntele, drumul, planificarea, neprevăzutul. La orice expediţie apare neprevăzutul”, spune Alexandru Pop.

Planuri de viitor

După un an 2020 mai dificil, CTM “Someşul” speră la un 2021 mai bun, mai liniştit şi în care escaladarea munţilor să continue.

În final, l-am rugat pe Alexandru Pop să ne relateze ce planuri de viitor are în privinţa munţilor.

“În Europa am fost aproape în toate ţările care au munţi frumoşi. Am mai ieşit în Turcia, Georgia, Iran sau Kyrgyzstan. Mi-aş dori să merg din nou în Pamir şi să încerc să urc pe vârful Lenin de 7.134 m. După prima experienţă am avut probleme de sănătate, iar ulterior am luat-o treptat. Am urcat la 5.000 si organismul mi-a dat de înţeles că pot urca din nou la altitudini mai mari”, spune Alex Pop.

Muntele Everest, un vis prea costisitor

Întrebat de o posibilă escaladare a Vârfului Everest, preşedintele Clubului de Turism Montan “Someşul” ne-a spus: 

“Pot visa la Everest, dar cam atât. Oricât de mult mi-aş dori sau ne-am dori, nu ne putem permite. În plus, cu costurile de pe Everest, am putea escalada alte 6 – 7 vârfuri de 6.000 sau 7.000 de metri. Taxa de vârf pentru Everest poate ajunge până la 17.000 de dolari. Cea mai mare taxă plătită de noi până acum a fost de 250 de dolari în Pamir”, ne-a informat Alexandru Pop.

Prima competiţie din 2021

CTM “Someşul” Someş Odorhei a participat la finele lunii februarie la primul concurs din acest an. Este vorba desre Trofeul Creste Înzăpezite.

La finalul probelor s-au obţinut Locul 1 Cultural, Locul 2 Orientare Fete, Locul 2 Căţărat gheaţă fete, Locul 3 Orientare băieţi, Locul 3 Raid Montan, Locul 4 Proba Teoretică şi Locul 3 în clasamentul general. Concursul s-a desfăşurat în Munţii Retezat.

Doritorii se pot înscrie în Clubul de Turism Montan “Someşul”

Dacă printre cititori sunt pasionaţi de munte, de escaladări şi vor să trăiască experienţele unice pe care ţi le poate oferi muntele, nu trebuie decât să accesezi site-ul clubului, ctmsomesul.ro, iar acolo pot găsi datele de contact şi toate cele necesare pentru a face parte din echipa CTM “Someşul”.

“Poate să vină oricine cu noi la căţărat, la drumeţii sau la concursuri. Cei care doresc pot să ne contacteze pe site sau telefonic şi să ceară mai multe informaţii. Doritorii vin cu noi şi dacă le place, rămân cu noi şi se se pot înscrie în club”, a conchis Alexandru Pop.

Sursa foto: Clubul de Turism Montan “Someşul” Someş Odorhei

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Sporturi