Connect with us

FOTBAL

Sportul Şimleu a învins Unirea Dej!

Echipa pregătită de George Zima a făcut un meci bun în faţa liderului din Seria a IX-a, reuşind o victorie la două goluri diferenţă


După un cantonament reuşit, Sportul Şimleu şi-a programat astăzi ultimul amical înainte de reluarea campionatului. Nu a fost orice amical, ci unul tare, împotriva liderului Seriei a IX-a din Liga a III-a, Unirea Dej.

Meciul a avut loc astăzi, la baza sportivă din Ip.

De precizat că antrenorul echipei dejene nu a aliniat cel mai bun 11 posibil, dar chiar şi aşa, George Zima consideră că a fost un test util şi benefic, mai ales că şimleuanii s-au impus cu 2 – 0, după ce la pauză, scorul era unul alb.

Sportul Şimleu a deschis scorul în partea secundă prin Bogdan Ciaca, mijlocaşul reluând în plasa centrarea primită de la Răzvan Pop.

Băieţii lui George Zima şi-au dublat avantajul de pe tabelă prin Adelin Neaga, care a fructificat din interiorul careului o pasă primită de la Lazar Zoltan.

Acesta avea să fie şi rezultatul final, astfel că şimleuanii au obţinut o victorie de moral înaintea reluării campionatului.

“Este un rezultat pozitiv, chiar dacă cei de la Dej nu au folosit toată garnitura. Mă bucur că am reuşit să învingem şi mai mult decât atât, am arătat un joc pozitiv şi am reuşit să eliminăm greşelile personale pe care le făceam tot timpul. Starea terenului ne-a împiedicat pe ambele echipe la faza de construcţie, dar a fost un joc disputat. Dar, a fost foarte important să facem un amical pe un teren cu iarbă, pentru că toate jocurile amicale le-am disputat pe terenuri sintetice până acum”, ne-a declarat George Zima.


Sportul Şimleu – Unirea Dej 2 – 0 (0 – 0)

Au marcat: Bogdan Ciaca şi Adelin Neaga

Sportul Şimleu: Paul Cosma – Silviu Crişan, Marius Leitan, Gabriel Caba, Claudiu Petruş, Norbert Bodiş, George Pop, Răzvan Pop, Dănuţ Contraş, Bogdan Ciaca şi Gueye Mansour. Au mai intrat: Jozsep SIpos, Debre Istvan – Sebastian Pop, Olimpiu Ardelean, Bogdan Oltean, Vlad Pop, Luigi Pop, Alex Crişan, Adelin Neaga, Roland Crişan, Lazar Zoltan şi Eduard Trinka. Antrenor: George Zima

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in FOTBAL