Connect with us

DIVIZIA A2

Volei Club Zalău a terminat returul pe locul 4

La ultimul turneu din retur, gruparea zălăuană a câştigat cu ProVolei Arad şi a pierdut cu CSM Suceava. Zălăuanii au terminat pe locul 4 returul şi vor juca în prima fază a play-off-ului


Trei turnee au avut loc în acesta an, în Seria Vest din Divizia A2, însă Volei Club Zalău a participat doar la două.

A ratat al doilea turneu de la Dej, după ce un jucător a fost depistat pozitiv cu COVID-19, astfel că formaţia zălăuană nu a putut face deplasarea şi a pierdut toate cele trei jocuri cu 3 – 0.

Ultimul turneu din retur pentru Volei Club Zalău a fost la finalul săptămânii trecute şi a avut loc în Sala Sporturilor “Gheorghe Tadici”.

Au mai participat ProVolei Arad, Oţelul Roşu, CSM Suceava, în timp ce CSS CNE Lapi Dej nu s-a mai putut prezenta.

Gruparea condusă de Gabriel Terheş a disputat două jocuri, cu ProVolei Arad şi CSM Suceava şi s-a ales cu două puncte, după ce a reuşit să câştige cu 3 – 2 partida cu ProVolei Arad.

A fost  cel mai disputat meci al turneului de la Zalău, în care gazdele au avut 2 – 1, dar au cedat setul patru cu 25 – 19, astfel că a fost nevoie de setul decisiv. În setul 5, Volei Club Zalău a practicat un joc bun şi a câştigat cu 15 – 8, reuşind o victorie importantă, în faţa echipei de pe locul 2.

Pentru sălăjeni a urmat meciul în faţa liderului CSM Suceava. A fost o victorie cu 3 – 0 a moldovenilor, însă, Volei Club Zalău s-a ţinut bine de adversar şi diferenţa de scor în fiecare set a fost strânsă.

CSM Suceava s-a impus la 21, 22 şi 27 şi a terminat sezonul regulat pe locul 1, cu 8 victorii din tot atâtea partide. Cu 8 puncte acumulate în 8 jocuri, Volei Club Zalău a încheiat returul pe locul 4 şi va juca în prima fază a play-off-ului cu CS Oţelul Roşu, după sistemul cel mai bun din trei jocuri.

Primul joc este programat la Zalău, al doilea la Oţelul Roşu, iar dacă va fi nevoie şi de un al treilea meci, acesta se va disputa la Zalău.

Însă există şi posibilitatea ca aceste jocuri să se desfăşoară sub formă de turneu, la fel ca şi în sezonul regulat. Câştigătoarea se va califica la turneul semifinal al Seriei Vest, unde sunt deja calificate CSM Suceava, ProVolei Arad şi CSS CNE Lapi Dej.

Divizia A2, Seria Vest:

Rezultatele ultimului turneu din retur, ce a avut loc la Zalău:

Volei Club Zalău – ProVolei Arad 3 – 2 (-19, 19, 26, -19, 8)

ProVolei Arad – Oţelul Roşu                      3 – 0 (13, 20, 20)

CSM Suceava – Volei Club Zalău                 3 – 0 (21, 22, 27)

Oţelul Roşu – CSM Suceava                      0 – 3 (-14, -14, -19)

ProVolei Arad – CSS CNE Lapi Dej 3 – 0 (la masa verde)

CLASAMENT

 1. CSM Suceava            8        8     0       24 : 4     23

 2. ProVolei Arad            8       5    3       19 : 9      17

3. CSS CNE Lapi Dej    8       3    5       12 : 15    9

4. Volei Club Zalău       8       3    5        9 : 18     8

5. Oţelul Roşu                8       0    8        0 : 24     0


loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in DIVIZIA A2