Connect with us

Actualitate

Salvator şi în timpul liber. Adrian Deac, pompierul care a sărit în ajutorul victimei accidentului din Zalău!

Aflat în drum spre casă, Adrian Deac a sărit în ajutorul victimei accidentului de ieri, de pe Bulevardul Mihai Viteazu din Zalău. Maistru militar în cadrul ISU Sălaj, Adrian Deac a imobilizat victima pentru a nu provoca leziuni suplimentare şi a oferi informaţii preţioase colegilor prin apel la 112, la faţa locului fiind trimis de urgenţă un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă

Un accident de circulaţie s-a produs joi după-amiază în Zalău, pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona Galeriile Meseş. O personă mai în vârstă s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi a fost accidentată de o şoferiţă care circula regulamentar.

La nici două minute după impact, la faţa locului a ajuns un pompier aflat în timpul liber, care se îndrepta spre casă de la locul de muncă. Este vorba de maistrul militar – Adrian Deac – care fără să stea pe gânduri a ajuns la victima rănită şi a imobilizat-o pentru a nu provoca leziuni suplimentare.

Pompierul a luat telefonul unei persoane care suna-se deja la 112 şi a oferit colegilor informaţii suplimentare, la faţa locului fiind trimis de urgenţă un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă.

Până la sosirea echipajului de urgenţă, pompierul Adrian Deac a încurajat victima şi a vorbit permanent cu femeia, care în urma impactului s-a ales cu răni la cap.

“Când am auzit-o că respiră…nu știu cum să vă explic, am avut un sentiment de ușurare. Am vorbit permanent cu ea, până au sosit colegii mei. Am încurajat-o, spunându-i că totul va fi bine și că vor ajunge rapid aici. Nu am făcut altceva decât ce era normal să fac”, a spus pompierul Adrian Deac.

În semn de respect pentru intervenţia sa promptă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a postat un mesaj de mulţumire.

Deac Adrian este colegul nostru şi ieri după-amiază îndrepta spre casă când a observat că în trafic se formase o coloană de autoturisme. O femeie traversase în graba strada, alunecând pe partea carosabilă, căzătură ce i-a produs mai multe leziuni.Fără să stea pe gânduri, a luat telefonul unei persoane care sunase deja la 112 şi a oferit colegilor informaţii preţioase, la faţa locului fiind trimis de urgenţă un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Cu stăpânirea de sine caracteristică oricărui salvator, a imobilizat-o cu atenţie pentru a nu-i provoca leziuni suplimentare.Deși el consideră că și-a făcut doar datoria, a demonstrat multă dragoste pentru semeni și spirit civic, iar pentru asta oricine merită apreciat.Felicitări!Suntem mândri de tine”, a transmis Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă România.

Loading...
loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 




More in Actualitate